marți, 19 martie 2019

Fariseismul drept-măritor


Unul dintre episoadele în care Hristos îi ceartă pe farisei se găsește în capitolul 15 al Evangheliei după Matei: „Aţi desfiinţat cuvântul lui Dumnezeu pentru datina voastră.” (Matei 15:6).
Întotdeauna vor exista datini care să desființeze cuvîntul lui Dumnezeu. Întotdeauna vor exista farisei acolo unde cuvîntul lui Dumnezeu s-a manifestat. Relativismul și pluralismul sînt datinile creștinismului fariseic modern, care ar putea fi definit cam așa:

„Cred că accentul ar trebui pus mai degrabă într-un sens ecumenic şi pluralist, pe posibilitatea elevilor de a afla cât mai multe perspective diferite şi de a decide singuri ulterior ce credinţă, ce religie vor să asume.” https://adevarul.ro/educatie/scoala/laura-stifterprofesoara-religieideea-crede-sinu-cerceta-nu-oidee-biblica-1_5bdb26a6df52022f7512972c/index.html

Convingerea îi aparține profesoarei de religie Laura Stifter, licențiată a Facultății de Teologie Ortodoxă din București, unde a absolvit și un master. Pe un ton mai prudent, Stifter propusese deja ideea în forme diverse în articolele publicate în Ziarul Lumina (http://ziarullumina.ro/autor/laura-stifter-2966/). Iată o mostră: „Toţi tindem către El (pe căi atât de diferite) şi El pe toţi ne aşteaptă acasă!” (http://ziarullumina.ro/a-crede-versus-a-intreba-sau-despre-legile-lumii-spirituale-117813.html sublinierea mea). Din cîte se pare, redactorii ziarului Patriarhiei nu au avut rezerve în legătură cu astfel de propuneri curajoase. Ele au stîrnit însă îngrijorarea unui comentator, dl Viorel Ardelean, care declară la rubrica de comentarii că nu este de acord cu ultimul paragraf din eseul Laurei Stifter.
Din cîte îmi dau seama după pagina sa de facebook, dl Ardelean pare să fie nu doar ardelean, ci și baptist. Acum, ce-mi place la baptiști și neoprotestanți în general este că știu ce poate aștepta omul de la Domnul și ce așteaptă Domnul de la om. Ei știu asta pentru că ei n-au decît cuvîntul lui Dumnezeu. De pildă, neoprotestanții știu ce ar trebui să știe orice creștin: dacă vorbim despre comuniunea cu Hristos, atunci știm că ea este posibilă în niște condiții precise care presupun în primul rînd recunoașterea lui Hristos ca Fiu al Tatălui și recunoașterea noastră ca ființe create și căzute din relația cu Dumnezeu prin înșelarea diavolului, dar cu voia noastră. Stifter pare să sugereze însă că simpla menționare a unor condiții echivalează cu a „contesta accesul la comuniunea cu Hristos!”
În realitate, Dumnezeul după care tînjește omul este un dumnezeu care nu judecă nimic și nu iartă nimic pentru că nu este nimic de iertat: pe de o parte, pentru că omul se consideră nevinovat și lipsit de păcat, pe de alta, pentru că, nu-i așa, Dumnezeu este iubire și iubește totul. Dar aceasta înseamnă că Dumnezeul după care tînjește omul căzut este tot un dumnezeu căzut. Căderea a dus, prin pierderea asemănării omului cu Dumnezeu, la alterarea imaginii lui Dumnezeu din conștiința omului. Căderea nu a afectat doar intensitatea aspirației spre Dumnezeu, ci și calitatea ei, producînd o imagine și percepție tulbure, neclară și subiectivă a lui Dumnezeu. În acest sens, se poate spune că Dumnezeul după care tînjește omul nu există; a spune că dumnezeul după care tînjește omul este același Dumnezeu Creator și Mîntuitor nu este decît o idee proastă, sugerată de diavol. Este o idee care a făcut carieră de la Cădere încoace. Este „datina” principală a omului căzut dintotdeauna și nu întîmplător reprezintă propunerea principală a pluralismului religios, care urmărește tocmai înlocuirea imaginii clare a lui Dumnezeu adusă prin Întruparea și Jertfa Fiului cu vechea imagine, suficient de neclară pentru a permite suprapunerea ei peste chipul divinității oricărei religii. Procedeul a fost descris de Sf. Irineu (cel mai important adversar al gnosticismului antic și teologul creștin cel mai urît de neognosticii moderni, care s-au răzbunat recent demonizîndu-l în documentarul „Evanghelia lui Iuda” produs de National Geographic), care arată cum transformă gnosticii „frumoasa imagine a unui rege, meșteșugit alcătuită din pietre prețioase de un artist îndemînatic, și [cum] ar strica această imagine [...] făcînd din acele pietricele imaginea unui cîine sau a unei vulpi.” (Sf. Irineu, Împotriva ereziilor, 1.8.1. Fragmentul este citat și comentat pe larg de Părintele John Behr în Taina lui Hristos, Editura Sofia, București, 2008, pp. 64-67; după cum am arătat și cu alte ocazii, procedeul este folosit cu succes de neognosticismul din România, vezi, de pildă, la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/11/pe-mina-lor.html).
Satana nu va veni doar înaintea revenirii lui Hristos: va veni mai ales în locul lui Hristos, va veni ca Mesia și, de aceea, Hristos trebuie făcut din timp să semene cu satana. Gnosticii fac din portretul Regelui un cîine sau o vulpe doar ca pe un exercițiu provizoriu; în realitate, ei urmăresc să facă un țap. A oferi „comuniunea cu Hristos” în mod necondiționat, fără o lepădare prealabilă de satana și fără o dorință reală de unire cu Hristos reprezintă modul cel mai sigur de a împiedica această comuniune. Este obiectivul real al neognosticismului, iar forma generoasă în care acest obiectiv este prezentat, ca o includere universală implicită și independentă de credința și voința oamenilor reprezintă modul cel mai sigur de a rata posibilitatea acestei comuniuni.
Faptul că pluralismul religios cultivat de școala Pleșu a avut nevoie de treizeci de ani pentru a rodi în sînul BOR ar trebui să constituie un motiv de bucurie, dacă ținem cont de familiaritatea ortodocșilor cu Biblia. Este un argument în favoarea înrădăcinării tradiției ortodoxe în cuvîntul lui Dumnezeu.  Pînă la urmă însă, chiar și o astfel de datină are limitele ei, mai ales atunci cînd este confundată cu cuvîntul lui Dumnezeu. Tradiția creștină este răsad crescut din Cuvîntul, și tocmai de aceea, pentru a trăi, este obligat să se hrănească din El. Trăiește atît cît se hrănește. După cum observă Rod Dreher în The Benedict Option,

„Iisus Hristos a făgăduit că porțile iadului nu vor birui Biserica Lui, dar nu a promis că iadul nu va birui Biserica apuseană. Acest lucru depinde de noi și de alegerile pe care le facem chiar aici, chiar acum.” (The Benedict Option, Sentinel, New York, 2017, p. 5. Vezi un comentariu al cărții lui Dreher la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2017/07/cheita-de-aur.html).
   
Am aflat recent, dintr-un articol postat pe site-ul active news (https://www.activenews.ro/stiri-educatie/Ora-de-religie-ca-motor-de-propaganda-si-activism-155078), că Stifter nu este susținută și promovată doar de BOR, cum credeam eu, ci și de Școala9 (https://scoala9.ro/religia-ca-motor-de-gandire-critica/320/?fbclid=IwAR3SJrIABfRkH25mHwUZMbFWSmHy-9mr63vB7Eo-ljlVoRCGtsbXGJ9KWBE). Asemenea coincidențe ne fac să ne întrebăm dacă nu cumva BOR se transformă la rîndul ei într-o școală9.
Gabriel Popa, autorul articolului, face o precizare care ar putea fi șocantă pentru generațiile mai tinere de creștini-ortodocși și cel puțin discutabilă pentru actuala ierarhie a BOR: „O religie nu este despre faptul că «toate celelalte religii pot fi adevărate»; ci despre mântuire și calea adevărată spre mântuire. Nu are nici un sens să îți spui creștin, de pildă, dacă nu crezi că creștinismul deține calea spre mântuire. De asemenea, o religie nu este despre «eu nu dețin adevărul absolut». În cazul creștinismului, religia este tocmai despre Adevăr: deoarece Hristos însuși este cel care spune: «Eu sunt Calea, Adevărul și Viața».” (https://www.activenews.ro/stiri-educatie/Ora-de-religie-ca-motor-de-propaganda-si-activism-155078#frm-comentariu). Observația domnului Popa este corectă, dar merită precizat totuși că există o religie, sau mai bine zis un curent religios, gnosticismul, în cadrul căruia toate religiile sînt adevărate. Despre asta sper că voi reuși să vorbesc mai pe larg cu altă ocazie.
„Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină” declară Hristos în pasajul evanghelic menționat mai sus (Matei 15:13). Nu este destul ca o datină creștină să fie întemeiată în cuvîntul lui Dumnezeu: dacă nu continua să se hrănească din cuvîntul lui Dumnezeu, ea devine o datină anticreștină. Cei care cultivă astfel de datini învață „învăţături ce sunt porunci ale oamenilor” (Matei 15:9), devenind „călăuze oarbe, orbilor; şi dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă.” (Matei 15:14).