Unul dintre motivele pentru care elita nu este prea îngrijorată de sfîrșitul dramatic al episodului istoric actual este că elicopterul o așteaptă deja cu motorul pornit (vezi concluzia din acest comentariu https://tinkzorg.wordpress.com/2021/10/20/welcome-to-jurassic-park/). Desigur, pentru cei mai mulți dintre noi problema nu este absența elicopterului, ci absența catacombei. Nu doar statul nu are un plan B pentru ieșirea din criză (presupunînd totuși că ar fi avut vreun plan oarecare la un moment dat), dar nici Patriarhia nu are vreun plan pentru organizarea rezistenței spirituale. Bine, ierarhii au un plan în sensul că au locul lor asigurat în elicopter. Dar mulțimea credincioșilor? Au construit mănăstirile, în special cele izolate, mai dificil de verificat de puterea politică, clădiri anexe pentru adăpostirea credincioșilor (care le-au susținut material dar și spiritual în toți acești ani)? Au ierarhii în vedere hirotonirea clandestină a unor preoți care să slujească pe sub radar Sfintele Taine în apartamentele credincioșilor?
Nu aud la predici decît tînguieli despre vremurile grele pe care le trăim presărate cu îndemnuri la răbdare. Din cîte se vede, nu știm să folosim noile condiții în avantajul nostru: dacă suntem scoși din biserici, din spațiul public, nu înseamnă că trebuie să ne retragem în fața televizorului. Televizorul ne scoate cel mai mult din orice – ne scoate din noi înșine. Ar trebui să profităm de situația de a fi interziși peste tot pentru a intra acolo de unde nu ne poate scoate nimeni: în cămara inimii (Matei 6, 6).
Dacă stăm să ne gîndim puțin la asta, am descoperi că este foarte probabil să ne aflăm într-o situație superioară adversarului nostru: avem avantajul terenului înalt.
Sus inimile!
