Fără să-și dea seama, majoritatea celor indignați de afirmațiile Angelei Gheorghiu privitoare la valoarea reală a unor legende ale culturii naționale precum Porumbescu, Enescu sau Maria Tănase, îi dau de fapt dreptate, aprecierea celor trei valori naționale fiind făcută de criticii sopranei prin exact același criteriu exterior realității naționale propus de doamna Gheorghiu (vezi și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/10/trena-pe-care-n-o-mai-vedea-nimeni.html).
Criteriul
valorii unui artist îl constituie, pentru Angela Gheorghiu, cariera
internațională construită printr-o prezență îndelungată înaintea unui public
străin, confirmată de criticii străini de specialitate și de recunoașterea (internațională)
a confraților. Dar cu excepția publicului, respectiv a sălilor mari de
spectacol ale lumii, este limpede că cei trei artiști români al căror statut
legendar este pus în discuție de soprana română satisfac condițiile de
validitate, arta lor fiind apreciată deopotrivă de critici străini și de artiști
din întreaga lume. Făcînd apel la o ierarhie internațională, criticii Angelei Gheorghiu
cad însă în capcana unui cerc vicios, insistînd că cei trei sunt mari tocmai pentru că sunt
la nivelul marilor artiști ai lumii și, prin urmare, că statutul lor legendar
național este justificat. Porumbescu, Enescu și Tănase sunt mari în plan
național pentru că sunt comparabili cu toți marii artiști ai lumii. Măreția lor
locală este justificată așadar de valoarea lor internațională. Însă aceasta este
exact situația contestată de Gheorghiu care, spre deosebire de criticii ei
răniți în grandomania națională, este un artist mare, cu o carieră
internațională incontestabilă, care respectă într-o măsură mai mare decît Porumbescu,
Enescu și Tănase criteriul de determinare a unei adevărate legende. Raportate
la o carieră artistică precum cea a severei soprane, nu doar cele trei legende
naționale apar șterse, dar cu greu am putea găsi vreo altă personalitate cu un statut
comparabil. Cu toate acestea, în loc să pună în discuție acest fals criteriu,
patrioții români i-au dat o replică devastatoare: românii are valoare! [Pasaj adăugat ulterior, 13.10.2021: Dar această replică, oricît de îndreptățită, ratează argumentul lui Gheorghiu. Soprana este prima care să admită valoarea artei românești, demonstrată prin chiar propria ei persoană. Angela Gheorghiu nu spune că românii sunt incapabili să ajungă printre cei mari, ci că publicul românesc și criticii muzicali autohtoni nu au capacitatea de validare sau de susținere a unei adevărate legende. Fără o confirmare internațională, toate legendele locale sunt false.]
Același criteriu este folosit și pentru falsificarea raportării corecte la noi înșine: românilor care doresc o țară ca afară li se opun cei care văd în România o țară mai tare decît o țară ca afară, o supra-țară. Nu vrem să ne vedem și să ne iubim „sărăcia și nevoile și neamul” și, de aceea, „tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul” ne este străin și ne-a devenit poate chiar dușman. Nu vrem să ne validăm în raport cu moșii noștri, ci față de Europa, în relație cu moșii străini. Acestui tip patologic de înstrăinare îi corespunde o patologie naționalistă care ne face să ne lăudăm cu defectele și neputințele noastre de parcă ar fi niște virtuți aparte. În acest context, afirmațiile marii artiste ne-au ajutat să vedem, în reacțiile susținătorilor și criticilor ei, confruntarea dintre două Românii falsificate, utopice.
Ce nu pare să înțeleagă Angela Gheorghiu este că o legendă falsă nu rezistă; dacă ar fi fost produsul unei ideologii naționaliste, Eminescu ar fi dispărut de la sine după 1990. Dar, tocmai pentru că ne oferea criteriile adevărate de înțelegere de sine, el a fost denunțat cu ferocitate după 1990 exact de cei care au reușit între timp să ne facă să ne percepem doar în funcție de cariera internațională a poporului nostru.
O perspectivă internațională asupra poporului nostru implică una similară și asupra credinței noastre. Așa se explică de ce ajungem să privim cu mîndrie edificarea unui Vatican ortodox la Iași („un mic Vatican la Iași, vom avea și noi Vaticanul nostru” https://apix.ro/foto-cum-arata-planul-de-extindere-a-ansamblului-mitropolitan/?fbclid=IwAR1Ek1clWVFChSe-oNwG6_WwHJWb6tEIBJRgNQR2xl40Jp1ePNJwZcZL1aM): în timp ce reclamăm organizarea Gay Pride în marile orașe din România, ne vom putea mîndri cu Vaticanul nostru realizat prin extinderea (supraconfesională?) a ansamblului mitropolitan. Vocația europeană a ortodoxiei românești, afirmată și cerută de intelectualii umaniști susținuți de ierarhia ortodoxă, va putea fi în sfîrșit demonstrată cu această ocazie. Spre satisfacția doamnei Angela Gheorghiu, BOR își va putea apropia de-acum tinerele generații, manifestîndu-și aceeași credință afirmată de celebra soprană „în evoluție, în deschidere și evident în armonie”.
