„România trebuie cunoscută nu doar prin hoți, cerșetori, culegători de căpșuni, ci și prin faptul că are o cultură extraordinar de bogată.”
Ernest Târnoveanu, directorul Muzeului Național de Istorie a României (https://hotnews.ro/jaful-din-tezaurul-dacic-al-romaniei-in-olanda-totul-a-durat-2-minute-s-au-dus-tintit-la-vitrine-explicatiile-directorului-muzeului-national-de-istorie-1887808#coral_thread)
Încerc să înțeleg categoriile cu care operează autorul observației citată mai sus: pe de o parte sunt necinstiții, inclusiv căpșunarii (?), iar pe de alta cultura? N-ar trebui oare încadrați printre hoți și cerșetori și reprezentanții actuali ai instituțiilor statului român? Unde se găsesc atunci oamenii cinstiți, dacă nu există decît hoți și cultură? Ei nu sunt reprezentativi decît în măsura în care sunt creatori de cultură? Cum rămîne cu „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”, cum erau cunoscuți mai degrabă pentru virtuțile, decît prin bogăție strămoșii noștri? Cît valorează o cultură pe care nu o mai reprezintă nimeni? Dacă funcția coifului dacic furat era una ceremonială, de ce ritualul nu este integrat în ordinea culturii? Iar dacă, foarte probabil, căpșunarul se închină înainte și după ce mănîncă, nu este el oare mai legat de obiectele reprezentative ale culturii tradiționale decît oamenii de cultură din România de astăzi?
