Vladimir Vladimirovici Putin, v-ați uitat ieri la televizor?

 

Stimate Vladimir Vladimirovici, după cum știți, una dintre metodele de semnalizare a virtuții tot mai populare în cadrul diverselor bule morale din societățile civilizate de astăzi constă în adresarea unei scrisori publice unei personalități. În România, majoritatea acestor scrisori sunt adresate dlui Donald Trump așa cum sunt adresate lui Moș Crăciun scrisorile copiilor, cu diferența că autorii români ai scrisorilor către dl Trump țin să-i reamintească obligația sa de a fi un Moș Crăciun bun, care dăruiește în continuare lumii libertatea în mod palpabil prin blugi, Coca-Cola și rock-n-roll. Ceea ce explică de ce dumneavoastră nu vă bucurați decît cel mult de scrisori otrăvite: numărul amatorilor de căciuli rusești, cvas și kalinka este mult mai mic, ceea ce este suficient să facă din dumneavoastră un corespondent al lui Grinch.

Nu-i pot scrie însă dlui Trump pentru că nu cred că este capabil să înțeleagă conceptul uman de libertate, pe care probabil că-l percepe doar din perspectiva noțiunii de libertate economică. Cred însă că dumneavoastră înțelegeți mult mai bine decît liderul american natura umană și valorile care o definesc. Altfel nu ați fi ajuns la un moment dat să lucrați în KGB, una dintre cele mai eficiente organizații din lume în restrîngerea pînă la anulare a libertății umane și să deveniți președintele unei țări unde cuvîntul democrație poate fi scris doar între ghilimele.  

Stimate Vladimir Vladimirovici, v-am scris pentru a vă întreba dacă v-ați uitat ieri la televizor. Pentru că dacă v-ați fi uitat, poate că ați fi dat peste transmisiunea Campionatului Mondial de Patinaj Artistic de la Boston. Așa cum poate că ați aflat între timp, americanul Ilia Malinin a cîștigat al doilea titlu mondial consecutiv (https://www.eurosport.ro/patinaj-artistic/ilia-malinin-prestatie-magnifica-in-programul-scurt-de-la-mondiale-personal-best-pentru-american_vid2346863/video.shtml). Pentru America, desigur. Așa cum peste tot în lume, cei mai înzestrați oameni ai Rusiei aduc în sport, știință și artă contribuții de excepție, îmbogățind însă nu patrimoniul Rusiei, ci pe cel al țărilor lor de adopție și al umanității în general. În acest timp, limitată la preocuparea pentru exploatarea resurselor și pentru apărarea unor interese strict militare și economice, Rusia se atrofiază spiritual și, din această cauză, și demografic, în timp ce noile modele ale rusului obișnuit sunt asigurate de escroci și mafioți.

Încă din vremea țarilor, conducerea Rusiei nu a încercat niciodată să scoată țara dintre parantezele istoriei unde a fost împinsă și condamnată de un Occident ipocrit, lacom și nedrept, ci s-a străduit doar să le lărgească și să le consolideze totodată. Stimate Vladimir Vladimirovici, cum vă explicați că oamenii cei mai valoroși din Rusia din orice domeniu nu se pot împlini în țara lor în condițiile în care aceasta este condusă de un patriot, așa cum vă considerați? În vremurile actuale nu putem să nu ne amintim că patrioți se considerau și Stalin, și Hitler, și Mussolini, ceea ce nu i-a împiedicat să comită crime împotriva unor oameni nevinovați, inclusiv împotriva propriului lor popor.

Dar patriotismul nu poate justifica niciodată abuzul și cu atît mai puțin abuzul față de niște oameni nevinovați. De fapt, tocmai limitele congenitale ale patriotismului ne ajută să înțelegem mai bine de ce patriotismul și tradiționalismul rămîn cel dintîi refugiu al ticăloșilor conservatori, așa cum deformările înnăscute ale umanismului ne ajută să înțelegem mai bine de ce cosmopolitismul și liberalismul rămîn cel dintîi refugiu al ticăloșilor progresiști: ambele categorii mutilează ființa umană, obligînd-o la o închidere, respectiv la o deschidere nefirești. Chiar dacă disidenții se află în pericol în Rusia pe care o conduceți, am ajuns totuși să ne bucurăm că nu ați reintrodus tradiționalul sistem rusesc de izolare sau eliminare a celor care refuzau închiderea, sistem care a culminat prin rețeaua stalinistă de exterminare. Riscul opiniei critice îl face pe orice cetățean cinstit și de valoare al Rusiei să resimtă rămînerea în țara pe care o iubește ca pe o complicitate la prima dintre aceste forme de abuz, care se poate transforma oricînd în teroare de stat.  

Nu-mi imaginez, firește, că ați fi precum acei oameni convinși că văd cu adevărat ce se-ntîmplă și că înțeleg istoria doar urmărind programele posturilor de televiziune. Știu că sunteți un om care obișnuia să citească, dar simpla lectură și educația în general nu reprezintă, așa cum greșit pretind umaniștii, un antidot sigur împotriva nesocotirii libertății: cei pentru care istoria poate fi făcută precum o emisiune de televiziune, ceea ce presupune inclusiv ștergerea sau refacerea unor episoade din arhivă în acord cu un scenariu corectat între timp, sunt, în general, oameni care citesc, iar dl Trump este în acest caz doar excepția care confirmă regula. Însă tocmai de aceea ar trebui să fiți capabil în mai mare măsură decît telespectatorii obișnuiți să înțelegeți semnificația politică și spirituală a succesului lui Ilia Malinin: înfrîngerea tragică a Rusiei pe care o conduceți. Mă refer la eșecul misiunii ei în istorie, demonstrat inclusiv prin acest război împotriva Ucrainei, indiferent de rezultatul lui.

Occidentul refuză să admită că Rusia ar putea avea o misiune spirituală în sensul creștin al cuvîntului, iar faptul că această misiune a fost deturnată și folosită repetat de-a lungul istoriei în scopul succesului militar și politic nu a făcut decît să-i demonstreze că a avut dreptate. Majoritatea occidentalilor speră că Rusia se va prăbuși total în curînd într-un fel sau altul. Această speranță implică în mod necesar un hotărît „pentru totdeauna”, care exclude așadar posibilitatea refacerii Rusiei nu doar în plan politic, militar și economic, ci mai ales cultural și spiritual. Sunt puțini cei care speră că Rusia se va trezi atunci cînd va fi înfrîntă, dar aceștia greșesc la fel de mult ca cei care cred că trezirea Rusiei nu poate fi asigurată decît de triumful ei politic în istorie. În ce mă privește, consider că înfrîngerea militară și prăbușirea economică sunt condiții la fel de defavorabile recuperării viziunii creștine a unui stat așa cum sunt și succesul militar și prosperitatea economică. Cel mai mare triumf vine prin înfrîngerea celui mai puternic adversar, care este moartea, adusă în lume de noi înșine așa cum nesocotirea libertății cuiva este posibilă doar prin propria noastră stare de nelibertate. În ciuda propagandei sovietice și anglo-americane, Rusia sovietică nu a eliberat nicio țară de „sub jugul fascist”, ci doar a înlocuit jugul fascist cu cel comunist.

În filmul The Death of Stalin (https://en.wikipedia.org/wiki/The_Death_of_Stalin) apare un episod semnificativ pentru mesajul pe care vreau să-l transmit prin aceste rînduri, și anume cel în care Stalin citește biletul care-i fusese trimis de pianista Maria Veniaminovna Iudina. În film apare o versiune mai scurtă a scrisorii, care în realitate suna așa:

„Vă mulțumesc, Iosif Visarionovici, pentru ajutorul vostru. Mă voi ruga pentru dumneata zi și noapte și-l rog pe Domnul să-ți ierte grozavele tale păcate pe care le-ai făcut față de popor și față de țară. Domnul este milostiv și te va ierta. Am dăruit banii bisericii la care merg.” (http://www.crossroadsculturalcenter.org/events/2011/9/17/maria-yudina-the-pianist-who-moved-stalin.html). După cum vă amintiți probabil, difuzarea filmului a fost interzisă în Rusia (https://www.themoscowtimes.com/2018/01/25/why-russia-has-a-problem-with-the-death-of-stalin-a60275), ceea ce m-a determinat la vremea respectivă să observ că interzicerea actuală a filmului lui Iannucci venea în continuitatea funestă a interzicerii poeziei în Rusia lui Stalin (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2018/03/romania-de-tip-nou-noul-realism.html). Libertatea nu poate fi suprimată decît acolo unde există.

Dar pentru ce libertate luptă soldații ruși în Ucraina? Știu, veți spune că pentru libertatea rușilor asupriți din teritoriul ucrainean și pentru menținerea NATO la distanță de Rusia. Al doilea argument este superfluu în condițiile în care țările baltice erau deja membre NATO, pe lîngă Polonia și România și cu atît mai mult după aderarea Finlandei la NATO. Mai degrabă decît invadarea teritoriului ucrainean, nu ar fi fost corespuns vocației creștine a Rusiei, pe care de altfel o afirmați, adresarea unei invitații către toți rușii persecutați din Ucraina de a se stabili în Rusia? Oricum v-ar fi considerat unii și alții, ați fi avut cu această ocazie marele merit de a renunța la vechea artă rusească a guvernării, care a căutat întotdeauna dezvoltarea exterioară cu prețul atrofierii lăuntrice, după cum arăta Aleksandr Soljenițîn în Chestiunea rusă la sfârșit de secol XX.

Dacă Rusia are o misiune în istorie, înseamnă că Rusia nu are voie să facă ce fac celelalte state, iar acest lucru este valabil pentru orice alt stat care-și asumă o astfel de misiune pentru că este valabil pentru fiecare om conștient de vocația sa în primul rînd. Dincolo de speculațiile unor slavofili mai mult sau mai puțin fanatici, misiunea Rusiei era afirmată public Arhiepiscopul Fulton J. Sheen, a cărui canonizare iminentă în 2019 a fost amînată indefinit de papa Francisc (https://fulton-sheen.catholic.edu/cause/index.html). Fulton Sheen vorbea în anii 1950 despre rolul Rusiei de apostol al creștinismul în lume:

„De ce va fi Rusia mijlocul prin care popoarele lumii vor fi evanghelizate? Motivul este unul singur: Rusia are foc! Are zel! Nu există nicio singură idee filozofică în comunism care să nu fi venit din Vest: filozofia lui a venit din Germania; sociologia din Franța; economia lui din Anglia. Ceea ce Rusia a adus a fost un suflet entuziast, putere și forță. Comunismul revine în Vest pentru că Vestul și-a pierdut credința pe care Dumnezeu i-a dat-o. […] Lumea noastră occidentală nu are acest foc. […] Rusia luptă împotriva lui Dumnezeu pentru că știe că există iar într-o zi Îl va iubi. Acesta va fi noul rol al Rusiei.” (https://ucatholic.com/blog/communism-in-america-a-prophetic-sermon-by-fulton-sheen-all-catholics-need-to-hear/ de la min. 10:30)

Este un rol pe care-l doreau intelectuali ruși precum Soljenițîn și este important să observăm că Rusia și America au început să semene tot mai mult între ele pe măsură ce s-au îndepărtat fiecare de propria ei chemare creștină. Din acest punct de vedere, se poate spune că Rusia nu a fost niciodată condusă de lideri dedicați Rusiei, ci doar de oameni care voiau ca măreția Rusiei să se manifeste în propria lor măreție. Este un miracol că omul rus i-a supraviețuit acestei măreții inumane!

Stimate Vladimir Vladimirovici, astăzi Rusia, Ucraina, SUA și UE nu vorbesc decît despre garanții de securitate. Fiți dumneavoastră cel dintîi lider care să vorbească despre garanții de umanitate. Fiți primul și singurul conducător care, pe gheața mult mai periculoasă a politicii internaționale, demonstrează că este capabil să realizeze un exercițiu mult mai dificil și infinit mai necesar astăzi decît cele mai dificile exerciții executate de Ilia Malinin.

Domnul este milostiv și vă va ierta iar Rusia se va apropia atunci de rolul ei despre care vorbea cu aproape optzeci de ani în urmă venerabilul predicator american.    

 

Despre cultura ortodoxă a morții (II)

 

Unul dintre „lucrurile” satanei menționate în cadrul întrebărilor de la botez („Te lepezi de satana? și de toate lucrurile lui? și de toți slujitorii lui? și de toată slujirea lui? și de toată trufia lui?”) suntem noi înșine. Moartea nu este doar în noi, ci și de partea noastră împotriva noastră. Suntem ai morții pentru că moartea este a noastră. Din acest motiv, alegerea vieții nu poate fi decît un act de trădare față de moartea din noi, față de satana și față de noi înșine. Prin urmare, la botez nu ne lepădăm doar de satana și de moarte, ci și de noi înșine, ne trădăm efectiv, răzvrătindu-ne nu doar împotriva lui satana, ci și împotriva noastră, complotînd împotriva vechiului Adam. Altfel nu putem urma și mai ales nu putem primi Viața. Acest aspect fundamental nu este doar pierdut în noua ortodoxie a dezvoltării personale, ci și refuzat din capul locului ca o deformare a învățăturii creștine.

(Vezi și la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/02/despre-cultura-ortodoxa-mortii.html sau la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/12/inviere-sau-nemurire-parintele.html)

 

Atrocitățile juste

 

„Oricine te poate face să crezi lucruri absurde te poate face capabil să comiți atrocități.”

Voltaire

 

Fost Purtător de cuvînt al Patriarhiei române și actual membru al CNA, domnul Vasile Bănescu spune în sfîrșit lucrurilor pe nume, afirmînd limitele libertății de expresie în ordinea politică actuală și definind implicit natura acestei noi ordini politice:

 

„Eu vroiam (sic!) să observ că nu punem în discuție la CNA un act împlinit de o altă instituție, cum este BEC-ul, temporar, sigur, în perioada respectivă. Când te consideri ditamai jrunalistul (sic!) și ieși public să faci muștruluială unei instituții publice, putând sau neputând să ai dreptate, cred că nu este în ordine. În plus, cred că nu este în regulă situarea și orientarea domnului respectiv. A chestiona moralitatea BEC-ului [...] e iarăși o vulnerabilitate a acestui tip de mesaj. Personal, consider că a contrazice o instituție în decizile (sic!) ei nu face parte din fișa postului unui jurnalist obiectiv.

Obiectivitatea, însă, de departe nu este atuul multora dintre jurnaliștii pe care i-am cunoscut în timp. Înregimentarea aș spune că dezonorează nu onorează.” (https://www.paginademedia.ro/cna/cna-ordin-de-eliminare-material-video-marius-tuca-21979872)

 

Din această declarație înțeleg însă că dezonorantă este doar înregimentarea rea, corespunzătoare orientării greșite față de instituțiile statului. Din acest punct de vedere, înregimentarea dlui Bănescu este indiscutabil onorantă. Este onorantă pentru că apără instituțiile statului de critică – de orice critică. Din afirmațiile dlui Bănescu, făcute în calitate de membru al CNA, înțeleg că pînă și în condițiile în care critica adusă instituțiilor statului este întemeiată în mod obiectiv, ea nu este în ordine. Consider că această poziție vine în contradicție cu o serie de prevederi din Legea audiovizualului și în mod specific față de unele prevederi din capitolul II al Legii audiovizualului, și anume cele referitoare la activitatea Consiliului Național al Audiovizualului, precum:

 

– „Consiliul Național al Audiovizualului, denumit în continuare Consiliu, este autoritate publică autonomă sub control parlamentar și garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale.” (art. 10.1);

– „În calitate de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, Consiliul are obligația să asigure […] pluralismul surselor de informare a publicului” (art. 10/3.b);

– „Membrii Consiliului sunt garanți ai interesului public și nu reprezintă autoritatea care i-a propus.” (art. 11/6);

– „Consiliul este autorizat [...] să emită, în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, decizii cu caracter de norme de reglementare [...] cu privire la asigurarea echidistanței și a pluralismului; apărarea demnității umane; politici nediscriminatorii cu privire la rasă, sex, naționalitate, religie, convingeri politice și orientări sexuale; asigurarea informării corecte a opiniei publice” (art. 17/1.d).

 

Din intervenția dlui Bănescu, făcută în calitate de membru al CNA, înțeleg că orice critică adusă instituțiilor statului, chiar și una validă („să faci muștruluială unei instituții publice, putând sau neputând să ai dreptate, cred că nu este în ordine”), poate fi penalizată întrucît nu este obiectivă și nu este obiectivă întrucît este critică față de instituțiile statului, deci reprezintă un act de dezinformare a opiniei publice. Informarea corectă a opiniei publice exclude prin urmare critica adusă instituțiilor statului, o interpretare opusă fundamental spiritului și literei legii. Această logică nu mai are nimic de-a face cu democrația liberală, fiind un abuz care nu poate decît să genereze reacții opuse la fel de străine de acea ordine democratică pe care și unii, și ceilalți, pretind că o apără.

Ne aflăm în acest punct deoarece pentru ambele tabere din România, cea occidentală și cea naționalistă, miza nu este democrația, ci puterea, iar democrația a devenit doar un pretext pentru anularea ei și o momeală pentru fraieri (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2025/03/smecheria-cu-democratia.html). Doar aparent mai invocă reprezentanții statului argumente și improvizează motivări formale, care au rămas pînă în acest moment insuficiente în raport cu realitatea, cu logica și cu legea. În esență, nu mai există nici un argument, ci doar imperativul „Marș, mă!” adresat reciproc de cele două forțe care își legitimează propria violență și propriile abuzuri prin simpla denunțare a violenței și abuzurilor adversarului.

Deși caracterul nedemocratic al puterii din perioadele Iliescu-Băsescu-Iohannis a devenit tot mai evident anti-democratic în ultimele șase luni, este puțin probabil ca lucrurile să se schimbe în urma alegerilor din luna mai, indiferent de rezultatul lor. Asta nu doar pentru că nici Bruxellesul, nici Washingtonul, nici Moscova nu mai au timp de pierdut cu fleacuri, situație pentru care am fost deja pregătiți de Băsescu, ci pentru că în România democrația a fost transformată dintr-o valoare într-un slogan de recrutare, de înregimentare într-una dintre cele două tabere antidemocratice. Acest proces îndelungat, care inițial a avut o anumită îndreptățire în alianța SUA-URSS împotriva Germaniei naziste, cînd proiectele expansioniste ale celor două state „salvatoare” se derulau sub acoperirea idealului democratic, și care a culminat în timpul Războiului Rece în conflictul dintre „imperiul binelui” și „imperiul răului”, și-a început dezintegrarea odată cu pandemia de covid-19. Este ironic să vezi că prin noile mutații ale lozincii, Europa occidentală și SUA se acuză reciproc de trădarea nobilelor idealuri democratice, europenii acuzîndu-i în special pe americanii trumpiști de nazismo-putinism, la care trumpiștii americani (și români) răspund prin semnalarea comportamentului stalinist al liderilor UE. În acest moment, acuzațiile încă par excesive, însă avertismentul lui Voltaire din moto-ul acestui text le asigură pe duhurile lui Stalin și Hitler că așteptările lor nu vor fi înșelate.  

Revenind la observația lui Voltaire, UE în complicitate cu administrația Biden dețin față de Rusia și administrația Trump un record superior de absurdități impuse violent lumii în general și cetățenilor din SUA și UE în special, începînd cu Fenomenul covid-19, războiul dintre Rusia și Ucraina, amenințarea despre intențiile Rusiei de a cuceri întreaga Europă, decarbonizarea și energia verde, posibilitatea schimbării reale a sexului și a alegerii oricărei identități, inclusiv a niciuneia sau a unei identități de animal, penalizarea exercitării dreptului la libertate religioasă și de conștiință pînă la realizarea păcii prin continuarea războiului împotriva Rusiei în vederea înfrîngerii ei definitive.

În România, fiecare dintre cele două tabere a ajuns să se definească prin absurditățile pe care le proclamă și pe care le justifică doar prin indicarea absurdităților taberei opuse. La mîntuirea prin vaccinul anti-covid, ortodoximea a răspuns cu mîntuirea prin busuioc și agheasmă și invers; la mîntuirea prin cultură și civilizație, naționaliștii răspund cu mîntuirea prin neamul absolut și invers. Dl Bănescu deplîngea recent politizarea ortodoxiei de către segmentul naționalist (https://www.edupedu.ro/vasile-banescu-membru-cna-educatia-din-romania-este-foarte-fragila-ma-refer-la-roade-concrete-in-mintile-unor-oameni-care-merg-la-vot-un-om-needucat-este-usor-de-manipulat-tacerea-bisericii-poa/), ignorînd politizarea simetrică la care segmentul pro-occidental a supus ortodoxia în ultimii treizeci de ani. 

Pentru unii, instituțiile europene sunt mai presus de critică, iar o democrație sănătoasă este una care protejează aceste instituții de orice critică. Pentru ceilalți, neamul este mai presus de critică, iar o democrație sănătoasă este una care protejează neamul de orice critică. Deocamdată, această apărare se realizează doar prin abuzuri. Dacă democrația va continua să fie apărată în acest fel, atunci vom depăși etapa abuzurilor pentru a intra în cea următoare, a atrocităților. Săvîrșite, desigur, în numele apărării democrației și a demnității umane. În această logică mortală, atrocitățile sunt juste de fiecare dată cînd orientarea este corectă iar înregimentarea bună.