sâmbătă, 8 ianuarie 2022

Intelectualii și nihilismul

 

Puțin mai devreme am citit un articol unde este semnalată superioritatea agresivă cu care segmentul educat descurajează orice opinie care nu este confirmată de consensul castei intelectuale (https://freedomalternative.com/romana/semi-serios/flaimucea-care-cere-link/).

Cred că ar merita precizat că, în ciuda aparențelor, Flaimucea nu este idiot, așa cum îl consideră Nicholas Nassim Taleb, citat de autoarea articolului. Flaimucea este un individ care urăște realitatea cuprinzătoare, tocmai pentru că-i scapă descrierii sale limitate. Din punct de vedere medical (și mai ales teologic) este un nebun; filozofic vorbind, este un nihilist, la fel de periculos pentru societate precum sunt lăcustele pentru culturile agricole (menționate la începutul articolului). Din acest motiv, ar fi o eroare să-l subestimăm. Scopul principal al lui Flaimucea nu este să șicaneze prin replici de tipul „pe ce te bazezi?”, ci să împiedice afirmarea realității. El întreabă „care-i sursa?” afirmațiilor de bun simț tocmai pentru a bloca recursul la realitate și la o sursă sigură de recunoaștere a realității. Scopul lui Flaimucea este ca doi și cu doi să facă de fiecare dată atît cît declară mediul nihilist aflat pe punctul de a prelua controlul spațiului public așa cum grupurile revoluționare ținteau comunicațiile și aprovizionarea orașelor importante. În acest gol nihilist este absorbită de altfel întreaga clasă intelectuală din lume, fenomen care în România a început să se vadă cu ochiul liber odată cu boicotarea referendumului pentru familie din 2018.

Particularitatea noii normalități este determinată de preocuparea pentru binele colectiv, nu pentru adevăr. Adevărul este periculos, pentru că poate contrazice un bine comun inventat în laborator și impus prin ordonanțe guvernamentale. De aceea, individului îi este refuzat accesul la adevăr precum și capacitatea de a recunoaște adevărul. În noua normalitate, rezultatul adunării lui doi cu doi este hotărît de specialiști pentru fiecare individ în parte și întotdeauna pentru binele lui, de care depinde binele comun.