Deși ortodocșilor români le este greu să recunoască, adevărul este că Maica Domnului are peste tot, nu doar în România, cîte o grădină a ei. Lucrul interesant este că fiecare grădină a Maicii Domnului este părăginită de specii parazite invazive. Dar dacă lumea arată ca o pustie stăpînită de buruieni și populată de șerpi, nu este pentru că Maica Domnului nu și-ar fi înzestrat grădinile cu tot ce le trebuia pentru ca acestea să se poată uni într-o mare grădină pe tot cuprinsul pămîntului, ci pentru că drept-măritorii creștini s-au mulțumit cu poveștile despre, amintirile cu și fotografiile de epocă ale Grădinii în timp ce au lăsat ca în Grădină să fie sădite culturi străine. Se întîmplă în Sf. Munte, unde arborele ecumenismului crește tot mai mîndru de la o zi la alta. Se întîmplă și în grădina Maicii Domnului din România, unde arborele gnostic sădit de Marele Inițiat Andrei Pleșu și udat cu lacrimile spirituale ale unor cîtorva generații de teologi și ierarhi ortodocși își proiectează nestînjenit umbra ucigătoare pentru întreaga spiritualitate ortodoxă contemporană din România.
Dar acesta este un lucru pe care ortodocșii români nu l-ar recunoaște însă niciodată: și anume, că singurele culturi care s-au înmulțit și au prosperat în Grădina Maicii Domnului din România în ultimii douăzeci de ani nu sunt cele sădite de Maica Domnului și cu atît mai puțin de Domnul însuși. Dintre toate aceste specii alogene care se înalță miraculos în prezent, un loc aparte îl ocupă arborele din mijlocul Grădinii.
Acest arbore are trei tulpini împletite. De la distanță, pare a fi trunchiul ortodoxiei. Pe măsură ce te apropii însă, descoperi că fiecare dintre cele trei tulpini reprezintă o ortodoxie altoită. O tulpină este cea a ortodoxiei euro-americane, cu propriile ei ramificații, americano-severvoinesciene pe de o parte, și eurofile pe de alta. La rîndul ei, ramificația eurofilă prezintă ramificații secundare, germanofile, francofile și anglofile, respectiv sorinlavricofile, baconschifile și traianungureanofile (aceasta din urmă fiind o ramificație care păstrează totuși puternici lăstari germanofili, pentru orice eventualitate). O altă tulpină este cea a geto-ortodoxiei, ortodoxia daco-pată, reprezentată viezuros și arhetipal de academicieni precum Ilie Bădescu și de supra-moderatul și atot-împăciuitorul actual președinte al Academiei, Ioan-Aurel Pop. În fine, cealaltă tulpină ivită din rădăcina strămoșească a stăpînilor inelului este cea gnostică care le împacă pe toate în transcendența inefabilă a misterului religios atemporal.
Desigur, pomul acesta „este bun de mîncat şi plăcut ochilor la vedere şi vrednic de dorit, pentru că dă știință” (Facerea 3, 6). Ne oferă posibilitatea redefinirii realității. Ne oferă putere, o putere atît de mare încît merită încercată.
Cu orice risc, cu orice preț.
