Una din strofele acestei melodii interminabile (https://www.youtube.com/watch?v=GLjcUFnZjNk) m-a ajutat să-i înțeleg mai bine mesajul:
What will sustain us through the winter?
Where did last year’s lessons go?
Walk me out into the rain and snow
I dream a highway back to you.
Întrucît melodia conține pînă aici mai multe referințe la personaje, momente și locuri de referință din tradiția muzicii folk/country/bluegrass, cred că strofa citată și în special versul „Walk me out into the rain and snow” trimit la un cîntec și la o artistă legendară, și anume la Bonnie Dobson și la piesa ei „Morning Dew” (https://www.youtube.com/watch?v=aawu-kPl5p8). Este cea dintîi piesă compusă de Dobson, iar inspirația și motivația i-au venit în urma discuțiilor pe marginea filmului On the Beach (https://en.wikipedia.org/wiki/On_the_Beach_(1959_film) ) despre apocalipsa nucleară (https://en.wikipedia.org/wiki/Morning_Dew). „Roua dimineții” reprezintă aburul radioactiv lăsat peste lume, în urma căruia nimeni nu va mai striga „Doamne!”, nici un bebeluș nu va mai plînge după mama lui, nici o mamă nu-și va mai auzi copilașul plîngînd și nimeni nu se va mai îngrijora pentru nimeni niciodată.
„Where did last year’s lessons go?”, întreabă Welch. Nu este vorba despre lecțiile anului trecut aici, așa cum suntem tentați să credem în măsura în care aparținem spiritului veacului de acum: este vorba despre lecțiile generațiilor trecute, precum generația lui Bonnie Dobson. Este vorba despre lecția cochetării cu apocalipsa.
Prin urmare, această melodie a lui Gillian Welch trebuie să pară interminabilă, ca o despărțire definitivă de tot ceea ce face ca viața să merite să fie trăită. Intenția inițială, din a doua strofă, de a opri nebunia, falsitatea, impostura, alienarea cu ajutorul unui ciocan (pe urmele lui Johnny Cash, care, pe un fond de instabilitate cauzată de consumul de droguri și alcool, zdrobise în 1965 într-un acces de furie becurile de la nivelul scenei sălii Grand Ole Opry) este înlocuită în final cu recunoașterea faptului că nebunia a ajuns la un nivel la care nu mai poate fi oprită. Noi, cei care ne aflăm în această lume întunecată, suntem de fapt dincolo, nu cei din trecut. Nu are sens să așteptăm sfîrșitul iernii, pentru că această iarnă este diferită. Putem ieși din ea doar visînd, dobîndind viziunea unui drum luminos cu puțin înainte de a muri înghețați sau, la fel de bine, iradiați sau carbonizați.
