Dacă vă întrebați ce s-a întîmplat cu rinocerii de dreapta și de stînga, naționaliști sau progresiști care dominau spațiul public din online și offline pînă nu demult, părerea mea este că au fost înghițiți de caracatițe. În orice caz, nu am mai întîlnit nici măcar unul de ceva vreme. Lupta dintre cele două specii de rinoceri a fost înlocuită între timp de cea dintre caracatițele naționaliste și cele ale societății deschise, cele două specii trăgîndu-se din strămoșul comun care s-a folosit de cerneală nu pentru a-și ascunde urma, ci pentru a proiecta o lume utopică, în care toate ființele au tentacule, dar nici una nu mai are creier. Într-o ordine perfectă, gîndirea este suspendată în contemplație.
Chiar dacă nu aveai prea multe de discutat cu un rinocer, cel puțin acesta reprezenta un adversar clar, cu un scop la fel de vizibil ca și cornul sau coarnele sale. Faptul că-l recunoșteai de la distanță îți permitea de regulă posibilitatea retragerii sau a pregătirii pentru confruntare. Cu caracatițele este pe de o parte mai greu. În primul rînd, pentru că terenul este mai complicat, mediul lichid fiind avantajos pentru caracatițe, dar defavorabil ființelor terestre. În al doilea rînd, pentru că rinocerul te ataca doar pentru că erai diferit de el, ceea ce îl determina să-i perceapă pe non-rinoceri ca pe o amenințare. În schimb, caracatița te atacă doar ca să te mănînce. Pentru ea ființele sunt de două feluri: comestibile și necomestibile. Din păcate pentru om, caracatița l-a încadrat în prima categorie. În al treilea rînd, apariția ei este întotdeauna pe cît de neașteptată, pe atît de insesizabilă. În sfîrșit, spre deosebire de rinocer, care te străpunge dintr-o singură lovitură, caracatița te încolăcește, te strînge și te paralizează cu venin în același timp.
Pe de altă parte, faptul că victima unei caracatițe nu este ucisă imediat, ci este capturată și păstrată captivă o vreme, le oferă oamenilor care au predispozițiile corespunzătoare posibilitatea de a-și dezvolta un set de tentacule care se poate dovedi salvator. Într-adevăr, din cîte putem vedea în jurul nostru, tentaculele cresc mai repede decît coarnele. De altfel, cam toți cei care și-au acceptat cornul din inima lor încep să vadă cum acesta se transformă într-un tentacul. În așteptarea plină de emoție a apariției celorlalte șapte brațe, ei exersează deja în oglindă apropierea de victimele neprevenite sau de caracatițele din tabăra adversă.
