Copiii familiei Bodnariu nu au fost luați de
statul norvegian pentru că nu erau iubiți. Asta e o balivernă de-a
barnevernetului. În realitate, au fost luați tocmai pentru că erau iubiți. Nu
putem ști dacă soții Bodnariu își iubesc copiii mai mult decît alți părinți.
Dar pentru că le-au vorbit copiilor despre iubirea lui Dumnezeu și despre cum
să trăiască ca să nu o piardă, știm că-și iubesc copiii cu o iubire în plus. Însă de vreme ce iubirea naturală, și mai ales cea creștină, nu este rațională, ea amenință lumea
nouă huxleiană. După cum a arătat Vigen Guroian,
„In the Brave New World, the
unconditionality of love is an endangerment to society because it has no
immediate social utility, just as the lover’s affirmation of the immeasurable
worth of the beloved is necessarily anti-social since the standard of value is
personal and not societal. Are we headed into the same sort of world by our
embrace of reproductive technologies that teach us to value our offspring for
the genetic makeup we chose for them?
In the Brave New World, our humanity has
not only been debiologized but despiritualized as well. This includes the
abolition of parenthood, preventing the deep and profound love commitment of
husband and wife that spreads mysteriously into the world through the issuance
of their fleshly union. The Brave New World is a world without love, and so it
also is a desperately lonely place. That loneliness cuts to the core of every
citizen and is momentarily relieved but not remedied by soma, the feelie
movies, and the orgiastic religion of the Solidarity Service.” („Huxley’s
Mirror. The Future of Man in the
Brave New World” Touchstone Magazine, October 2003, http://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=16-08-036-f)
Eu însă nu m-aș teme atît de mult de reconstrucția
bio-tehnologică a omului, cât mai degrabă de cea mitologică. Pe de o parte,
pentru că, în ciuda progresului tehnologic, cred că există în trupul omului o
taină care-l salvează și care împiedică reconstrucția, proiectarea genetică a
trupului uman. Nu mă-ndoiesc că știința va putea produce la un moment dat o
creatură de tipul celei realizate de profesorul Frankenstein. Mă-ndoiesc însă
că va putea produce mai mult de-atît.
În schimb, omul se poate oricînd redefini,
reimagina cu ajutorul mitologiei, spiritualității. În definitiv, obiectivele
bio-tehnologiei sunt susținute tot de un mit, cel al evoluționismului. Atunci
cînd este realizată printr-o spiritualitate defectă, spiritualizarea omului îl
poate dezumaniza într-o măsură mai mare decît despiritualizarea lui. Pentru că
dacă în vreme ce prin intermediul științei omul nu poate fi decît mai puțin
decît om, prin intermediul religiei, al mitului, omul poate fi mai mult. Pentru
că imaginația nu are oase. Sufletul e pînza, dar trupul e ancora. Șansa Evei,
și a lui Adam, e că Dumnezeu nu a făcut-o dintr-un gând al lui Adam. Ce-i
drept, Dumnezeu a făcut-o pe Eva în visul lui Adam, dar nu din
visul lui Adam, ci dintr-un os de-al lui Adam. De
aceea, chiar dacă mulți bărbați pot visa la Monica Belluci, să zicem (iar dacă
te gîndeai la Eva Mendez te-nțeleg, „mon semblable,– mon frère!”), de iubit nu
o poate iubi decît unul.
Este impresionant interesul acordat de români necazului
prin care trece familia Bodnariu, părinți și copii. Dar poate că suntem solidari cu familia
Bodnariu și pentru că ni se pare că trece printr-o nedreptate care nouă nu
ni s-ar putea întîmpla. Dar dacă drama lor reprezintă un semn și pentru noi? Un
semn, nu un avertisment. Semnul nu-ți spune „uite ce s-ar putea întîmpla și la
noi dacă nu vom fi atenți.” Semnul îți spune „iată ce înseamnă pentru tine
lucrul care li se-ntîmplă deja altora.”
Dacă un stat se ocupă în mod public de furtul
copiilor, înseamnă că ei sunt furați deja pretutindeni în altă parte, dar
altfel. Treaba agenților Baliver-narniei este făcută în alte părți de acei
tovarăși ai Fluierașului din Hamelin, care nu vor să-i lase pe copii să ajungă răi
ca părinții lor. Împiedicîndu-i, de pildă, să ajungă sub influența Bisericii. Philip
Pullman ar putea fi un asemenea agent. Acum și în România, unde trilogia Dark
Materials (Materiile întunecate) a fost publicată integral de
Humanitas (http://www.humanitas.ro/philip-pullman).
În mod semnificativ, tema trilogiei vizează salvarea copiilor de Biserică, care
urmărește să-i răpească pentru a le separa trupul de suflet (vezi o recenzie
extinsă a trilogiei aici: http://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=16-08-042-f).
Că este vorba despre copiii familiilor creștine din Norvegia, că este vorba
despre destinatarii colecției Humanitas Junior, în ambele cazuri copiii sunt
urmăriți de erezia dualismului
„Whether under its ancient Manichean form, among
the medieval sects, or indeed in its modern, New-Age guise, this heresy stems
from the incapacity to hold spirit and matter in the right balance.
In response to the difficulties thrown up by the
paradox of Christianity, the dualist cannot believe that spirit could be
incarnate, that matter could be sanctified, or that sacraments could be more
real and effective than any amount of physical force or psychological coercion.
While for most dualists of the ancient and medieval world, only the spiritual
world is worth inhabiting, for a twentieth-century sentimental rationalist like
Pullman, the material world is superior, and anyone who emphasizes the
spiritual is a dangerous, life-denying death-worshiper.” (http://www.touchstonemag.com/archives/article.php?id=16-08-042-f).
Nu știu cît de citite sunt cărțile lui Pullman de
adolescenții români. Personal, aș fi preferat ca elevii din liceele din România
să-l citească mai degrabă pe Pullman decât pe Greenblatt, a cărui carte la fel
de anticreștină a reprezentat bibliografia etapei a patra a concursului de
cultură generală „Humanitas în licee” (http://humanitasconcurs.ro/2015/02/10/etapa-a-doua-a-celei-de-a-patra-editii-renasterea-va-avea-loc-sambata-14-februarie-ora-1400/).
Pentru că dacă în timp ce substanța Materiilor întunecate poate avea un
impact redus, determinat de limitele genului ficțional căruia îi aparține, cartea
lui Greenblatt le este servită liceenilor ca o abordare onestă a unui capitol
din istoria culturii europene în ciuda faptului că în multe privințe Clinamen. Cum a început Renașterea este rodul fanteziei și prejudecăților anticreștine ale
autorului, după cum am arătat într-o serie de recenzii pe care le-am tradus și
postat pe acest blog sub eticheta „Clinamen”.
Copiii sunt răpiți în multe feluri, dar obiectivul
este același: ei trebuie învățați să nu mai iubească. Iar lucrul acesta poate
fi făcut prin oricare dintre religiile dualiste, ale spiritului sau ale
trupului. Lumea îți îngăduie să iubești, dar să iubești ori numai cu sufletul,
ori doar cu trupul, fie sublim, fie orgiastic. Lumea îți permite iubirea pe jumătate, care nu este alta decît iubirea în limitele rațiunii. În nici un caz să iubești cu
trup și suflet. Pentru că cine iubește cu totul, iubește pînă la capăt și
dincolo de el. Doar o astfel de iubire poate nădăjdui dincolo de orice nădejde.