Întrucît elitelor puterii din România le lipsește atît conștiința apriorică a locului, cît și conștiința istorică națională, proiectul lor de țară, de la alungarea lui Cuza pînă astăzi, a fost de fapt unul imperial, prin care s-a urmărit asigurarea locului nostru în fosa orchestrei imperiale. Începînd cu 1877, diversele noastre cuceriri ale independenței s-au realizat doar în vederea schimbării orchestrei și stabilirii unor noi dependențe: de la vasalitatea față de otomani la cea față de germani și austrieci, apoi față de Rusia sovietică, pentru a reveni după 1990 la locurile noastre din imperiul euroatlantic.
De aproape două sute de ani, România este condusă de o monstruoasă coaliție formată din elite culturale și politice dislocate. Eminescu a denunțat această farsă și ar fi descris parteneriatele actuale ale statului român cu UE și NATO ca noi forme de înrobire realizate în numele eliberării și independenței noastre, după cum o făcea în articolul următor, publicat la doi ani de la proclamarea independenței României:
Țăranul român, sărmanul țăran român!
I-am dat moșie de veci pentru ca să o lase în părăginire; l-am făcut singur stăpân pe sine pentru ca nimeni să nu le mai stea în cale celor ce voiesc să-și facă parte din averea lui; i-am dat drepturi pentru ca noi înșine să tragem foloase din ele; l-am făcut liber ca cerbul în pădurea cutrierată de vânători și neatârnat ca frunza purtată de vânturi; l-am înăbușit cu binefacerile libertății, încât astăzi îi vine să strige: „Dă-mi, Doamne, o stăpânire aspră și dreaptă, ca să mă scape [de] cei ce mă iubesc în gura mare!”
Atunci când coconașii, unii flămânzi și alții îmbuibați, au venit cu „libertatea” și cu „fasoanele” de prin țările străine și au început să îmbete lumea cu vorbe frumoase, erau atunci oameni cu greutate și cu pricepere, care cunoșteau țara, obiceiurile și nevoile ei și care ne ziceau să nu prea grăbim cu „libertățile” și cu primirea așezămintelor străine, pentru ca nu cumva să ne pară rău mai târziu.
Liberalii strigau în gura mare că acești oameni cumpătați sunt vânduți străinilor, că urăsc poporul și că vor să-l asuprească.
Ia să vedem acum unde ne-au dus liberalii cu iubirea lor cea mare.
[…] Ani și iarăși ani de zile vor trebui să treacă până ce se va umplea golul pe care l-a lăsat vânzarea cătră străini în gospodăria țăranului român; milioane și iar milioane s-au pierdut și se vor mai pierde pentru ca vreo doi-trei oameni să-și poată face stare.
De jos până sus și de sus până jos nu e decât jaf și vânzare; ceea ce primarul face în sat și subprefectul în plasă face prefectul în județ și biuroul ministrului de interne în țară.
Iată pentru ce strigă nesățioșii mereu „libertate!”.
„Libertate” le trebuie lor, căci în „libertate” sunt toate cu putință.
[…] Unul dintre liberali fură milioane; ceilalți liberali îl dau în judecată, îl trimit la pușcărie, dar peste câteva luni pun la cale grațiarea lui. „Formele” sunt împlinite și de aici înainte toate sunt bine. Pe ceilalți „liberali” îi va scăpa, tot după „formele” constituționale și legiuite, votul celor jăfuiți, căci românului i s-a dat votul pentru ca să aleagă însuși pe impilătorii săi: Aceasta e libertatea.
Sărmanul țăran român! Sărmana țară românească!
(Mihai Eminescu,
Opera politică, Editura Academiei
RSR, 1980
Vol X, p. 461, http://www.mihai-eminescu.ro/taranul-roman-sarmanul-taran-roman-de-mihai-eminescu-19-aprilie-1879/)
