marți, 5 martie 2024

De ce a intervenit Sf. Sinod în cazul lui Bănescu și în cel al lui Teodosie?

 

Observațiile lui Alexandru Racu legate de intervenția prin care Sf. Sinod îi atenționează pe Vasile Bănescu și pe ÎPS Teodosie (https://alexandruracu.wordpress.com/2024/03/03/doi-dintr-o-lovitura/) m-au făcut să mă întreb dacă nu cumva Sinodul a acționat nu pentru a amenda aventurile individuale ale celor două personaje, ci tocmai pentru a pedepsi tendința celor doi de a vorbi în numele Bisericii Ortodoxe Române. Nu cred că atitudinea critică a lui Bănescu față de Teodosie deranja ierarhia ortodoxă în general și cu atît mai puțin pe Patriarhul Daniel; ce deranja însă era autoritatea în creștere a lui Bănescu, puterea pe care o acumula cu ajutorul mass mediei liberale. Și nici nu cred că liniștea ierarhiei ortodoxe ar fi putut să fie afectată de mărturisirea de credință a lui Bănescu în valorile euroatlantice, de vreme ce ierarhia ortodoxă o împărtășește sau cel puțin a împărtășit-o pînă la creșterea AUR în sondaje. Ce a îngrijorat mai degrabă ierarhia ortodoxă nu este așadar faptul că Bănescu și Teodosie spuneau prostii în nume personal, ci că spuneau prostii în numele Bisericii, substituind-se autorității ierarhiei și adunării credincioșilor. Acesta cred că este motivul reacției Sinodului și mă tem că Sinodul ar reacționa la fel și dacă o persoană cu autoritate din BOR ar spune adevărul în numele Bisericii.

Pe fondul compromiterii autorității ierarhiei ortodoxe prin cochetarea cu intelectualii neoliberali, neoconservatori și neognostici, prin solidaritatea ei cu Statul la introducerea măsurilor de carantinare/vaccinare din episodul Covid (chiar dacă participarea ierarhiei a fost oarecum reținută, totuși, impresia mea este că nivelul ei de implicare în combaterea virusului a fost superior celui de susținere a referendumului pentru familie din 2018), este de așteptat ca grupurile din BOR formate în urma abandonării credincioșilor în ultimele două decenii să pretindă tot mai frecvent și într-un mod tot mai răspicat că vorbesc în numele Bisericii. Iar în măsura în care ierarhia nu-și va redobîndi autoritatea printr-o reasumare a misiunii ei de vestire a Împărăției lui Dumnezeu, hotărîrile și sancțiunile ei vor fi tot mai puțin respectate, pînă cînd vor ajunge să fie ignorate cu totul.