Atunci cînd Hristos îi răspunde ucenicului care-i ceruse permisiunea de a-și îngropa tatăl prin „vino după Mine și lasă morții să-și îngroape morții lor” (Matei 8, 22; Luca 9, 57-60), El ne atrage atenția nu doar asupra morții spirituale, ci și asupra îngropării spirituale. În ordine spirituală, nu poți fi niciodată îngropat de viu și nici de cei vii. Ești îngropat de mort de către morții care te-au iubit pentru că ai fost un om bun și credincios sau de morții care te-au ucis prin modelele spirituale oferite și care te împiedică să învii.
Îngroparea spirituală oferă legitimitate crimei spirituale, prezentînd actul criminal ca pe unul salvator. Suntem îngropați de morți prin ideologiile și modelele de înțelegere ale morții, care ne promit un Dumnezeu care ne convine, o împărăție pe frecvența sufletului nostru și o groapă confortabilă. Toate religiile și întreaga spiritualitate păgînă, oferită în prezent inclusiv în varianta noii spiritualități creștine, nu sunt decît forme de vestire a împărăției nemuritoare a morții.
