miercuri, 27 martie 2024

Gîndul de zi (184)

 

A birui lumea înseamnă pentru ortodoxul român de astăzi a birui în lume, care în acest scop se folosește de credință ca de o armă împotriva „concurenței” (reprezentată de toți oamenii din jurul lui) în lupta pentru supraviețuire care constituie pentru el frumusețea și sensul vieții. Realizarea lumească îi aduce împlinirea spirituală, slava lumească confirmîndu-i măsura smereniei sale adevărate și a puternicei sale credințe.

Învierea din morți este bună, dar recunoașterea publică este și mai bună. Prestigiul social este dovada nemuririi ortodoxului și, implicit, a faptului că sufletul lui este mai nemuritor decît sufletele celor de care nu a auzit nimeni.