A rămîne într-o
biserică precum cea anglicană, care a redefinit păcatul ca virtute, nu
dovedește fidelitate față de Dumnezeu, ci lipsa discernămîntului duhovnicesc, subliniază
Dr. Gavin Ashenden într-o
analiză a schimbărilor la care este supus creștinismul în întreaga lume, dar în
special în lumea occidentală (fost capelan al Reginei Angliei, funcție din care a
demisionat în urma atitudinilor anticreștine adoptate public de conducerea
Bisericii Anglicane; în 2019, Ashenden a părăsit anglicanismul, trecînd la
catolicism https://www.churchmilitant.com/news/article/anglican-bishop-and-queens-chaplain-converts-to-catholicism;
vezi site-ul său la https://ashenden.org/)
A rămîne fidel unei biserici stăpînită de duhul
lumii nu te aduce mai aproape de Dumnezeu așa cum fidelitatea muzicienilor de
pe Titanic care continuau să cînte în timp ce nava se scufunda nu i-a dus mai
aproape de muzică – i-a dus mai aproape de moarte, ne amintește Dr. Ashenden (https://www.youtube.com/watch?v=GNkEg-higV4).
Dar așa cum Arhiepiscopul de Canterbury se înșela cînd aprecia rolul salvator al Uniunii
Europene, numind-o “the greatest dream realised for human beings since the fall
of the Roman Empire” (apreciere criticată de Ashenden la https://ashenden.org/2018/06/06/welby-made-a-terrible-error-of-judgement-endorsing-eu-utopianism-from-the-daily-telegraph/), este
posibil ca la rîndul său Ashenden să se
înșele cu privire la capacitatea ortodoxiei și catolicismului de a înfrunta furtunile lumii. Nu mă îndoiesc că în ciuda încercărilor unor lideri ortodocși de a abuza de credința Bisericii, formulînd, de pildă, aprecieri la fel de iresponsabile și de anticreștine despre
rolul salvator al Uniunii Europene, Dumnezeu poate salva omul prin Biserică. Întrebarea este în ce măsură teologii și ierarhii ortodocși o să-i mai permită lui Dumnezeu să-l salveze pe om în condițiile în care acesta devine convins că ar putea fi la fel de bine salvat prin evanghelia socială, prin feminism, identitate de gen și transumanism?
În BOR este evidentă intenția de a face concesii în plan intelectual în așteptarea momentului cînd populația în ansamblu se va dovedi pregătită să primească noile interpretări ale învățăturii de credință, dacă nu le va cere ea însăși (potrivit lui Ashenden, în Biserica Angliei selectarea și susținerea clericilor și teologilor liberali – în paralel cu blocarea celor conservatori – a început să fie aplicată în mod riguros în urmă cu 25 de ani; avînd în vedere că în BOR un astfel de proces a început mai tîrziu, este de așteptat că rezultatele să devină vizibile la noi cam în următorii zece ani). În schimb, în catolicism se duce o luptă eroică în plan intelectual, confruntare ascunsă de declarațiile publice ale prelaților și teologilor liberali. În catolicism, comportamentul public al liderilor anticipează liberalizarea și secularizarea credinței, blocată sau cel puțin întîrziată de intervențiile intelectualilor catolici conservatori din mediul academic; în ortodoxie, liberalizarea este realizată deja la nivelul mediului academic, dar recunoașterea publică a acestui fapt este amînată pînă cînd poporul credincios ajunge să recupereze, prin secularizare, decalajul actual față de noua teologie ortodoxă.
