Textul lui Dorothy L. Sayers, „The Lost Tools of Learning” (https://www.pccs.org/wp-content/uploads/2016/06/LostToolsOfLearning-DorothySayers.pdf, tradus în română la https://www.scoalaclasica.com/post/dorothy-l-sayers-despre-pierdutele-unelte-ale-%C3%AEnv%C4%83%C8%9B%C4%83rii), tratează materia, metodele, mijloacele și scopul educației prin procesul dublu al predării și învățării:
„Vreau să determin dacă, printre multitudinea obiectelor de studiu din programă, predăm cu adevărat ce trebuie și cum trebuie; și dacă, predând mai puține lucruri și într-un mod diferit, nu am reuși să «despovărăm elevii» (cum se spune acum) și, în același timp, să obținem rezultate mai bune” (toate citatele sunt din traducerea în română menționată mai sus).
Dacă în ciuda volumului mai mare de cunoștințe oferite de școală în prezent, individul rămîne vulnerabil la propagandă și la mesajele publicitare, dacă îi este greu „să discearnă faptele de opinii și lucrurile dovedite de cele doar plauzibile”, dacă există o răspîndită „incapacitate […] de a rămâne la subiect sau de a răspunde exact argumentelor oponentului și a le respinge punctual”, dacă într-o dezbatere participanții „uită să-și definească termenii pe care îi folosesc” sau dacă termenii sunt înțeleși în sensul opus celui în care au fost definiți, dacă textele superficiale sunt considerate mai de încredere decît cele substanțiale sau dacă cititorii maturi nu sunt capabili să identifice și să rezume ideile principale ale unui text, atunci Sayers e de părere că ar trebui să admitem că ceva este greșit în învățămîntul modern. Iar dacă unii dintre cititorii de astăzi ai acestui text clasic despre educație ar fi tentați să concedieze situațiile de gîndire deficientă enumerate pînă aici ca pe o manifestare timpurie a analfabetismului funcțional actual, ar trebui să se abțină pentru că imediat vor întîlni cazul unui biolog respectabil care deduce din posibilitatea încrucișării raselor de animale un argument împotriva existenței lui Dumnezeu, după care Sayers amintește un alt raționament defectuos apărut într-o publicație prestigioasă precum Times Literary Supplement, ceea ce demonstrează că educația modernă afectează în mod grav buna funcționare a gîndirii în general. Repetenții și premianții sunt afectați în egală măsură de cultivarea unei noi forme de gîndire care ar trebui numită mai corect dezgîndire, în acord cu deșcolarizarea despre care a vorbit Mircea Platon (https://librariaeminescu.ro/filozofie/descolarizarea-romaniei-scopurile-cartitele-si-arhitectii-reformei-invatamantului-romanesc-p-253401 și https://librariaeminescu.ro/filozofie/comiternul-educational-si-descolarizarea-digitala-p-332341).
Sayers observă în prima parte a eseului ei efectele dăunătoare ale „[amânării] asumării responsabilităților până la o vârstă mai târzie” produse de educația modernă în comparație cu cea din perioada medievală. Se poate replica amintind că în trecut speranța de viață era mai redusă și, prin urmare, trebuia să te pregătești mai de timpuriu pentru o viață care putea lua sfîrșit mult mai devreme decît în zilele noastre. Dar chiar dacă în trecut viața era mai scurtă, astăzi ea este rudimentară intelectual, iar la nivel psihic și mintal cumplit de șubredă. Sayers ne ajută să înțelegem că fragilitatea psihică și incapacitatea intelectuală din secolul 20 sunt determinate în mare măsură tocmai de „despovărarea” copiilor și tinerilor de orice responsabilitate, începînd cu datoria de a gîndi responsabil. Iar gîndirea responsabilă este o gîndire care se raportează întotdeauna la cauza finală. De aceea, o educație care nu cuprinde și teologia nu poate să nu înnebunească, după cum previne Sayers în încheierea eseului său: „nebunia generalizată a unei civilizații care și-a uitat rădăcinile îi forțează [pe profesori] să proptească edificiul șubred al unui sistem de educație construit pe nisip” gîndind pentru și în locul propriilor elevi. După ce a condamnat generații întregi la depresie și nihilism deposedîndu-le de facultatea gîndirii normale, actualul sistem de educație introduce în școală educația terapeutică, bazată pe mindfulness și dezvoltare personală (lucrul se întîmplă și în BOR, a cărei ierarhie nu ratează nici una din soluțiile oferite de duhul acestei lumi), prin care se speră că elevii vor reuși să-și recapete atenția și concentrarea. Este faza care precede anularea totală a gîndirii.
Părintele Tudor Ciocan atrăgea atenția într-o emisiune că viitoarele generații de creștini ortodocși, laici, clerici și ierarhi, vor fi formate de nativii digital, care vor aduce în Biserică noi forme de neputință duhovnicească cauzate de influența ecranului asupra formării lor. Dorothy L. Sayers observa că lucrurile sunt însă chiar mai grave: noile generații sunt desprinse de realitate printr-o școală hotărîtă să anuleze prin metode științifice procesul gîndirii.
Din păcate, nu doar societatea, ci și Biserica pare mulțumită de noua situație. Ambele se confruntă deja cu oameni cu atît mai incapabili de raționamente corecte cu cît educația de care au beneficiat a fost de un nivel mai înalt. Dar această situație este ideală pentru orice lider corupt, întrucît face ca impostura și denaturarea să fie mai greu de recunoscut și de demonstrat. E de așteptat prin urmare ca liderii politici și cei creștini să vadă și în cazul acesta partea plină a paharului și, departe de a se împotrivi dezgîndirii, să încurajeze mai degrabă orice tendință care promite să ducă spre un astfel de epilog.
