„ La masterat fiind, eram deja prietenă cu una dintre profesoarele mele, scriitoarea Ioana Pârvulescu. Știam că ea fusese redactor la Editura Humanitas și că era în bune relații cu directorul editurii, Gabriel Liiceanu, unul dintre cei doi legatari testamentari ai familiei Lovinescu-Ierunca, celălalt fiind istoricul Mihnea Berindei. Am rugat-o pe Ioana Pârvulescu să-mi facă legătura cu cei doi, care să-mi dea cheia casei de la Paris. Voiam să văd cu ochii mei ce era acolo și, în măsura în care ar fi fost lucruri valoroase, care s-ar fi putut pierde, voiam să le aduc în țară.
A durat aproape un an până la întâlnirea cu legatarii testamentari.
[...] Am venit în țară și ne-am oprit la București, la Casa Scânteii, unde era sediul Editurii Humanitas. Cătălin Cioabă, șeful echipei care fusese desemnat de Liiceanu să aducă de la Paris, după moartea Monicăi, unele lucruri, urma să mă aștepte și să le preia. Mi-a telefonat însă și mi-a spus că a trebuit să plece undeva și că pot lua legătura cu portarul.”
