Un text excelent al lui Alexandru Racu, unde este
surprins caracterul autocontradictoriu al dreptei – musai creștine! –
românești: https://alexandruracu.wordpress.com/2016/05/07/sadiq-khan-si-dreapta-gretoasa/
Partea bună cu orice afacere piramidală, precum
Caritas ori (așa-numita) dreaptă românească, este că se prăbușește rapid.
Dreapta românească miroase greu deja, în ciuda faptului că se află de-abia la a
doua generație. Toată lumea simte duhoarea, însă membrii dreptei ne tot vorbesc
de Danemarca. O referință pe care însă cea de-a treia generație de oameni „de
dreapta” nu o mai pricepe. Aceștia așteaptă tot mai nerăbdători la ghișeu,
avînd pe buze ceva mai puțin de un monolog: „A încasa sau a nu încasa?
Aceasta-i întrebarea!”
Cînd dl Gabriel Liiceanu și-a publicat celebrul
apel, toată lumea a subînțeles prin „lichele” reprezentanții comunismului. Probabil că aceasta și fusese intenția autorului. Dar
cum rămîne cu lichelele de dreapta? Un apel veritabil către lichele trebuie să
fie unul exhaustiv, care să permită întemeierea unei mișcări conservatoare
libere nu doar de lichelele de-a stînga, ci mai ales de cele de-a dreapta.
