A fost multă lumină anul acesta. Din fericire, toată această
lumină este una care, pînă la urmă, se stinge. Ca să te bucuri de ea, trebuie o
pui la încărcat. Chiar și luminătorii noștri spirituali sînt puși la încărcat (la încercat, în termeni ortodocși),
în cele două prize ideologice: unii, la cea din stînga, alții, la cea din dreapta. Cei mai tari
rămîn, desigur, luminătorii care se încarcă wireless, dar aceștia sînt the happy few, luminătorii sub
acoperire.
Foioase: Precum zilele omului întors către cer, doar
frunzele care-și întorc seva în trunchi sînt libere să plutească în bătaia
vîntului.
Conifere: Precum zilele omului întors către
pămînt, doar frunzele care-și păstrează seva în sine sînt libere să reziste
verzi și depline.
Între cer și pămînt, nu toate frunzele se duc, nu
toate rămîn, ci fiecare adună și trimit un miez de hrană, un pic de lumină.
Frunzele-și lasă seva-n copac, dar ce lasă zilele
noastre în urmă: un trecut care-și așteaptă primăvara, sau o rețea care să
funcționeze 24/7?
Am putea fi deodată stîncă, arbore, pește, pasăre,
fiară, apă și foc, pămînt și văzduh, permanenți și trecători, dar preferăm
selfiul indiferent la mușchiul crescut pe piatră, la covorul ruginiu întins la
picioare, la aripa întinsă
a amărîtului din drum.
Călcăm peste pietre, peste frunze, peste aripi,
călcăm peste lumină în drum spre întunericul care nu se mai stinge.
