„Corect ar fi așa: cei care cer și dispun deschiderea școlii, adică inițierea unui proces care conduce în mod previzibil la victime umane, să răspundă potrivit legii. Faptele ar fi în registrul instigării la omor, al zădărnicirii combaterii pandemiei și chiar al genocidului, pentru că acțiunea vizează, prin previzibilitatea ei, vătămarea totală sau parțială, cu bună știință, a grupului nevaccinaților. Pot fi încadrați și la obținerea de foloase necuvenite, fiindcă iau aceste măsuri cu scopul de a-și crește popularitatea.
[…] E o decizie politică a vaccinaților care conduc România în stil miserupist și care n-au văzut de aproape o secție COVID sau un copil chinuit de boală, n-au pierdut rude și prieteni, n-au înțeles loteria formelor severe și li se fîlfîie de ce pot păți ceilalți. Dacă Iohannis ar fi avut copii la școală și comorbidități, dacă ar fi locuit cu părinții și n-ar fi fost vaccinat ar mai fi cerut deschiderea fizică a școlii? Ar mai fi citit el din prompter relaxat dacă ar fi trăit dramele și teroarea unui părinte silit să-și trimită copilul într-un potențial focar COVID?
Așa, cînd are doar grija rotunjirii bicepsului, cînd are deplină imunitate medicală, politică și penală, își permite.
Pentru acești oameni, România e doar o ocazie personală, iar pandemia a fost mereu o simplă răceală.”
https://www.catavencii.ro/editorial/scoala-sa-fie-dar-si-puscarie/