Problema proiectului „e loc pentru toți” este că „toți” ajunge după un timp să-i cuprindă doar pe „unii”, mai precis doar pe cei care au propus acest proiect, arată Alexandru Racu într-un articol (https://alexandruracu.wordpress.com/2024/08/14/travestitii/) preluat de unul din site-urile reprezentative ale național-ortodoxismului românesc (https://r3media.ro/travestitii/), una dintre cele două grupări care reprezintă în spațiul public identitatea ortodoxă românească, cealaltă reprezentînd ortodoxia deschisă, umanistă, pro-occidentală. Avînd în vedere că doar cu două săptămîni în urmă site-ul respectiv publicase un articol în care Lasconi era apreciată tocmai pentru capacitatea ei de integrare a diferențelor și, mai ales, a diferiților (https://r3media.ro/cand-romania-pare-sa-ne-incapa-pe-toti-progresisti-si-conservatori/), te-ai fi putut aștepta la un semn că redactorii r3media.ro au înțeles din articolul lui Alexandru Racu riscurile maleabilității și că-și asumă o poziție clară, reflectînd eventual printr-o notă asupra posibilității ca invitația „toți sunt bineveniți” să presupună unele condiții care ar putea impune renunțarea la anumite principii și îmbrățișarea altora, o transformare care ar face ca diferiții să fie bineveniți și să-și găsească un loc doar în măsura în care au acceptat să fie la fel.
„La fel” în ce sens și despre ce tip de „diferiți” este vorba? Eu cred că este vorba nu despre oamenii care împărtășesc viziuni diferite, ci despre oameni pentru care prima condiție a unei viziuni adevărate nu este să fie cuprinzătoare, ci să fie întreagă. O viziune întreagă nu este o viziune holistă. O viziune întreagă este una în care lucrurile sunt văzute în adevărul naturii lor create de un Creator personal și sfînt. Integritatea este un alt nume al sfințeniei. Cine are această viziune, fundamental creștină, este complet diferit de toți ceilalți care își imaginează că integritatea vine prin cuprindere. Această falsificare a integrității realității, prin asocierea ei cu viziunea holistică a noii spiritualități New Age este doar una dintre princpalelel falsificări ale spiritualității oirtodoxe realizate în ultimele două decenii. Mi se pare că exigența unității și a incluziunii aplicată cu o presiune tot mai mare în ultima vreme peste tot în lume ormărește eliminarea ultimilor oameni care au mai păstrat conștiința creștină a integrității.
Este puțin probabil însă ca în zonele reprezentative ale ortodoxiei românești de astăzi să mai dai peste o tresărire de conștiință care ar face posibil un astfel de gest de recunoaștere a unei erori grave de judecată, a unei confuzii precum cea care a făcut posibilă recomandarea implicită a lui Lasconi ca personalitatea integratoare de către un site care se consideră creștin-ortodox. Și cred că asta se întîmplă din cauză că toți sunt consecvenți de fapt cu ei înșiși și cu propriile lor principii. În acest punct, nu împărtășesc convingerea lui Al. Racu, potrivit căruia
„Cel mai mare viciu social contemporan nu e nu știu ce sexomarxism, ci absența generalizată a fidelității, a consecvenței, a angajamentului și a responsabilității, inclusiv în ceea ce privește asumarea greșelilor, care în mod normal ar trebui să fie urmate de o perioadă îndelungată de retragere din viața publică și reflecție, nu de reinventarea sinelui de pe azi pe mâine.
Se duce totul de râpă, începând cu familia, nu datorită minorităților sexuale, care sunt simptomul, nu cauza, ci pentru că oamenii nu mai sacrifică nimic, nici propriul ego, nici propria carieră, ci sunt tot timpul pe val. Pentru că nu se mai pun în slujba lui Dumnezeu sau în slujba oricărui ideal care îi obligă întrucât îi depășește, ci îl pun pe Dumnezeu în slujba propriilor lor interese meschine care rămân aceleași, în timp ce vremurile – și odată cu ele și discursul – se schimbă.” (https://alexandruracu.wordpress.com/2024/08/14/travestitii/)
După cum am avut ocazia să văd de-a lungul anilor în care am urmărit abordările și comentariile apărute atît pe platformele fundamentaliste ortodoxe (activenews, r3media), cît și pe cele ale ortodoxiei progresiste (Dilema veche, Lumea credinței) sau ale celor moderate de tip Ziarul Lumina, Familia ortodoxă sau Formula AS (unde găsești de fiecare dată diverse combinații între fundamentaliști și progresiști), oamenii implicați în acest tip de „mărturisire” ortodoxă sunt consecvenți cu ei înșiși. Ei merg cu seninătate cu Dumnezeu înainte, fără să-și asume vreodată ceva din greșelile lor din simplul motiv că ceea ce au de făcut și de spus și în special ceea ce consideră că rămîne de făcut și de spus este mai important decît ceea ce au făcut și au spus. Convingerea că, orice ar spune și ar face, binele viitor va șterge și va repara răul, eroarea sau imperfecțiunea din prezent și trecut îi ajută să uite cu seninătate că au susținut, au făcut și au propus soluții opuse celor pe care le propun doar cu o secundă mai tîrziu. Pentru că se consideră slujitorii binelui, chiar în timp ce folosesc cu bună știință mijloace opuse binelui, sunt încrezători că acest bine va împlini ceea ce le-a lipsit lor, fără să se mai simtă obligați să-și corecteze public propriile greșeli. Își oferă circumstanțe atenuante nu pentru că le lipsește idealul, ci pentru că sunt dedicați unui ideal. Tocmai pentru că se pun în slujba unui ideal, sunt convinși că își pot ierta orice și că li se poate ierta orice.
Dacă nu ar fi fost consecvenți cu ei înșiși și fideli credinței în Dumnezeul care le convine, oamenii aceștia ar mai fi putut avea o tresărire de conștiință care să-i determine să se confrunte cu propria lor disponibilitate de a spune mai bine minciunile nobile spuse ieri. Ceea ce le lipsește nu este așadar nici consecvența, nici principiile, nici idealul. Ceea ce le lipsește este integritatea personală, a cărei lipsă nu o resimt niciodată, întrucît absența ei este compensată de integritatea idealului care acoperă și compensează caracterul tranzacțional al vieților lor. Iar aceasta se întîmplă pentru că idealul lor nu le cere niciodată integritate, ci doar consecvența cu niște principii pe cît de generoase, pe atît de găunoase.
