Există o puritate revoluționară și una creștină. Ele sunt confundate mai ales într-un mediu pseudo-creștin, precum cel din România de astăzi, cînd numeroși creștini au asumat o puritate revoluționară pesudo-creștină, de care se folosesc pentru a rezista purității revoluționare progresiste, uitînd că, în creștinism, puritatea îi aparține doar lui Dumnezeu și este unul dintre atributele sfințeniei. Dar ține de logica revoluționară ca, odată ce l-ai confiscat pe Dumnezeu și i-ai atribuit un rol revoluționar, să-ți însușești atributele și puterile lui Dumnezeu pentru a le folosi în scopul revoluționar al întemeierii unei societăți perfecte, fie a neamului românesc, fie a civilizației occidentale. Întrucît naționaliștii mistici pleacă de la credința în puritatea neamului, ei vor denunța întotdeauna revoluția progresistă ca pe o încercare de întinare a sfințeniei neamului, fiind complet incapabili să recunoască măsura în care propria lor credință batjocorește credința creștină.
Revoluționarul își atribuie puritatea în virtutea idealului revoluționar; el realizează lumea ideală prin transformarea totală a societății, transformare care nu presupune schimbarea clasei conducătoare decît în aparență. Cel puțin în România, clasa conducătoare a rămas la putere, dinastiile securisto-comuniste pierzîndu-și vechea identitate în mediul de afaceri și în noile partide create (și în acest scop) după 1990, în timp ce segmentul intelectual, fericit că înzestrările sale îi erau în sfîrșit recunoscute și, în unele cazuri, răsplătite generos, a participat orbește la realizarea obiectivului revoluționar. De fapt, idealul umanist al transformării revoluționare totale a societății a eșuat în perioada interbelică în proiectul legionar precum și în perioada postbelică în proiectul comunist tocmai pentru că i-a lipsit contribuția ierarhiei ortodoxe și a clasei de mijloc, în timp ce acest ideal a putut fi atins atins de-abia în perioada post-comunistă tocmai pentru că a fost slujit de segmentul educat, de clasa de mijloc și de ierarhia ortodoxă. Faptul că în prezent există grupuri pure opuse, fiecare apelînd la propriile sale criterii de claritate morală, nu contrazice realitatea ori stabilitatea ordinii revoluționare existente. Dimpotrivă, o consolidează și o confirmă.
