Dacă unul dintre actualii candidați la alegerile prezidențiale ar fi creștin, nu l-ar vota nimeni. De fapt, nu doar că nu ar fi ajuns în finală, dar nici măcar nu ar fi reușit să adune numărul necesar de adeziuni care să-i permită să candideze.
Așa cum în Vest creștinismul a fost înlocuit cu variante post-creștine și post-biblice (https://www.amazon.com/Christianity-After-Religion-Spiritual-Awakening/dp/0062003747 sau la https://www.amazon.com/Toward-Post-Biblical-Christian-Future-Herrick/dp/B0DDBS31MR), tot astfel creștinismul ortodox a fost înlocuit în România cu unul post-patristic și post-ortodox, în care categoriile teologice patristice sunt păstrate doar în măsura în care pot fi redefinite în sens psihologic și în scop terapeutic după modelul creștinismului occidental modern.
Ortodoxia woke în variantele ei principale, cea liberal-seculară reprezentată în alegeri de Nicușor Dan și cea fundamentalist-naționalist-panteistă reprezentată de George Simion, este de fapt o religie nouă, corespunzătoare noii culturi europene. Dar pentru că acest nou creștinism este practicat de BOR în totalitatea ei, identificarea lui ca o religie străină de învățătura creștină este practic imposibilă. Prin urmare, indiferent de cîștigătorul alegerilor din Grădina Maicii Domnului, Pomul Vieții va rămîne uitat, neîngrijit și nepăzit, fiind cultivat și exploatat în schimb pomul ale cărui roade oferă mai multă putere: asupra noastră, asupra altuia (de la necunoscutul de lîngă mine la fundamentaliști ori ruși, respectiv progresiști) și, mai ales, asupra lui Dumnezeu însuși.
