Pe cît de evident este că Simion trebuia să treacă de primul tur, pe atît de evident este că nu trebuie să treacă de al doilea, în ciuda faptului că, matematic, nu-l poate pierde. Uităm însă că matematica este o știință exactă doar într-un univers rațional, adică într-un univers incapabil să facă abstracție de rezultatul unui calcul elementar precum doi plus doi. Universul din care face parte și țara noastră nu contestă că rezultatul acestei adunări este în mod necesar patru, dar asta nu-l face neapărat rațional. Ce aduce nu în plus, ci mai degrabă în minus și cu siguranță diferit tipul de ordine care organizează universul în care trăim este subordonarea valorii obiective a lui „patru” față de valoarea subiectivă asociată de cel care calculează astfel încît rezultatul adunării să corespundă așteptărilor sale, putînd să însemne orice de la zero la infinit la nori în formă de inorog.
Într-un univers care admite 1.) că doi plus doi fac patru și 2.) că patru nu poate însemna altceva decît patru, Nicușor Dan nu ar putea cîștiga alegerile din 18 mai în condițiile actualului context politic și social din România. Eforturile de a construi un astfel de scenariu ar fi contrafactuale (în universul real, vreau să spun, deși ele sunt realiste în universul nostru paralel cu realitatea) dacă nu ar fi ajutate considerabil de unele declarații recente ale lui Simion, precum cea privitoare la concedierea a jumătate de milion de bugetari. Avînd în vedere că tocmai bugetarii reprezintă electoratul practicant, avînd interese concrete comparabile cu cele ale ortodocșilor practicanți (serviciu la stat și mărire de salariu, că la Dumnezeu toate sunt cu putință), o astfel de declarație îi aduce lui Simion un dezavantaj de care e greu de crezut că nu este conștient. Doar cineva care-și dorește să piardă poate declara așa ceva. Totuși, dacă într-adevăr Simion nu vrea să devină președinte și în condițiile în care o mare parte din electorat îl va vota nu atît din convingeri suveraniste, cît mai ales din antipatie față de Nicușor Dan, mai precis față de lumea pe care o reprezintă acesta în imaginarul periferiei (intelectualii, indivizii retrași, cu un aer stîngaci, timizii, inadaptații, cei care citesc cărți și cei care nu au cont de tik-tok), Simion ar trebui să promită și alte lucruri de impact pe lîngă concedierea bugetarilor (o astfel de listă care să-l inspire poate găsi la https://www.catavencii.ro/idei-de-aur-dupa-ce-va-concedia-500-000-de-bugetari-george-simion-isi-va-scoate-un-ochi-ca-sa-faca-economie-la-ochelari/). Dacă Simion va mai face astfel de afirmații sinucigașe în următoarele zile, înseamnă că viitoarea victorie a lui Nicușor Dan va avea cel puțin un aer plauzibil. Dar dacă Nicușor Dan va depăși handicapul celor aproape trei milioane de voturi (asigurate și de voturile electoratului lui Ponta) fără ca Simion să mai comită vreo eroare forțată sau neforțată la fel de gravă, atunci conturul de inorog al universului în care trăim va deveni inconfundabil. În acest caz, este cît se poate de potrivit ca tocmai un matematician să se ocupe de convertirea unui rezultat aritmetic abstract într-o ficțiune pură.