Deși Adrian Năstase își propune să abordeze într-un articol recent (https://www.qmagazine.ro/care-va-fi-semnificatia-istorica-pentru-alegatori/) semnificația istorică a rezultatului alegerilor prezidențiale din 18 mai pentru alegători, aceasta nu poate fi dedusă de cititor nici măcar în mod indirect, întrucît autorul însuși declară că rămîne să vedem care e aceea („Rămâne să vedem, în lunile următoare care va fi semnificația „istorică” pentru alegători”), fără să ia însă în discuție așteptările și temerile celor două tabere majore care împart electoratul românesc.
Dincolo de faptul că victoria lui Nicușor Dan este percepută ca un triumf de
tabăra pro-occidentală și ca un dezastru de cea suveranistă, electoratul
european a avut cu această ocazie confirmarea convingerii că „rușii” (un termen aplicat prin stigmatizare și asociere oricui se îndoiește
că drumul european actual se îndreaptă în direcția bună, chiar dacă se
îndoiește în egală măsură că „lumea rusă” ori naționalismul mistic ar
reprezenta alternativa corectă) pot fi învinși și trebuie învinși cu orice preț
și cu orice mijloace, inclusiv cu cele care anulează, odată cu rezultatul unor
alegeri validate inițial (mă refer la cele din 24 noiembrie 2024), tocmai valorile
europene pe care acest electorat pretinde că le apără. Prin urmare, în condițiile în care victoria europeniștilor va fi încă și mai greu de apărat decît a fost de realizat, ne putem aștepta ca bullyingul, manipularea și abuzurile la adresa democrației și a bunului simț să fie exersate de reprezentanții auto-declarați ai onestității la un nivel încă și mai scandalos decît au fost exersate din toamna anului trecut pînă astăzi. Pentru că, dacă ei pierd, lumea s-a sfîrșit.
Corespunzător, electoratul suveranist își întemeiază și mîngîie setea de răzbunare prin cîteva lucruri concrete, așteptînd 1.) ca situația economică a României să fie suficient de gravă încît să facă inutilă competența lui Nicușor Dan și a echipei sale; 2.) ca noile generații care vor ajunge la majorat în următorii 4-5 ani, suveraniste fie în mod natural, prin mediul familiei tradiționale asistată mintal de tik-tok, fie prin contaminare în mediul anti-educațional din învățămîntul public, să schimbe demografic raportul politic de putere în favoarea lor și 3.) ca dumnezeul suveranist să-l trăznească pe cel globalist, pentru că altfel ar însemna că a înviat degeaba iar adevărații credincioși s-au trezit în conștiință ori prea tîrziu, ori prea devreme, în ambele cazuri simțind nevoia să fie criogenați la loc, deși ei ar prefera să criogeneze și lumea întreagă odată cu ei într-o stare indiferentă la istorie și realitate.
Suveraniștii au nevoie urgentă de un semn care să echilibreze „disparitatea” (un cuvînt nou învățat de Simion pe finalul campaniei) dintre minunea de trei zile din 24 noiembrie realizată de dumnezeul lor și minunea incomparabil mai lungă, de cel puțin cinci ani, dacă nu zece, realizată de dumnezeul pro-european. Aceste trei elemente îndreptățesc presupunerea lui Adrian Năstase („AUR va rămâne în opoziție, cu perspectiva ca, în viitor, să dobândească însă o și mai mare audiență”), oferind electoratului suveranist, prin frustrarea adusă de victoria europeniștilor, surse proaspete de ură și un atașament sporit față de neantul neamului absolut.
