Pentru a putea construi un înlocuitor viabil pentru creștinism, trebuie mai întîi să-l elimini. Forța este o sabie cu două tăișuri, după cum ne arată prigoana din primele trei secole și de aceea este preferabilă acțiunea de discreditare constantă, cu atît mai mult cu cît creștinii înșiși, în special cei din zona fundamentalistă, oferă numeroase ocazii îndreptățite pentru tratarea creștinismului ca pe o formă aparte de tulburare mintală. După eliminarea creștinismului, trebuie să faci tot posibilul pentru a împiedica revenirea lui, avînd în vedere precedentul neplăcut realizat în urmă cu două mii de ani. În România, prima etapă a fost realizată deja cel puțin în ce privește ortodoxia, după cum am mai arătat în repetate rînduri în ultimii zece ani și după cum o demonstrează efortul depus pentru împiedicarea refacerii lui, efort caracteristic etapei următoare.
Editura Humanitas este de departe cea mai serioasă instituție implicată în acest proiect prin publicarea unei serii de lucrări dedicată decredibilizării culturale, religioase și morale a creștinismului. Astfel, creștinismul este religia care a încercat și a reușit pentru o lungă perioadă de timp să împiedice cunoașterea (https://humanitas.ro/humanitas/carte/clinamen), cultura (https://humanitas.ro/humanitas/carte/epoca-%C3%AEntunec%C4%83rii) și religia adevărată, înțeleasă ca o căutare sinceră a adevărului (https://humanitas.ro/humanitas/carte/erezie). În această din urmă lucrare, creștinismul este descris ca o credință care a reușit în competiția religioasă doar pentru că a fost mai violentă decît celelalte credințe mai mult sau mai puțin asemănătoare, imitîndu-și întemeietorul exact în felul în care acesta îi elimina, încă din copilărie, pe toți cei care nu i se supuneau (cartea debutează cu descrierea comportamentului criminal al lui Iisus din apocrifa „Evanghelia copilăriei lui Iisus după Toma”). În lectura propusă prin acest proiect aplicat de Humanitas în România, creștinismul tradițional este o impostură religioasă, un înlocuitor violent și intolerant al adevărului, un adversar al luminii și un cult anti-uman. În funcție de răspîndirea și fermitatea acestei convingeri, se poate trece la etapa următoare, ultima, și anume cea a proclamării religiei umanismului ca religie universală a imperiului actual. Dacă papa Francisc ar mai fi fost în viață și în putere, aniversarea a 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea putea reprezenta un moment potrivit.
