marți, 22 decembrie 2009

C. S. Lewis: Ce înseamnă Crăciunul pentru mine


Ce înseamnă Crăciunul pentru mine
de C. S. Lewis [1]

Prin Crăciun se înţeleg trei lucruri. Unul este sărbătoarea religioasă. Ea este importantă şi obligatorie pentru creştini; şi, de vreme ce nu prezintă interes pentru nimeni altcineva în afară de creştini, desigur că nu voi adăuga aici nimic despre acest aspect al Crăciunului. Al doilea lucru (avînd legături istorice complexe cu primul, dar nu e cazul să ne ocupăm de ele acum) este serbarea populară, un prilej de veselie şi vizite. Dacă ar fi treaba mea să am un „punct de vedere” asupra acestei chestiuni, aş spune că aprob veselia din toată inima. Dar ce susţin şi mai puternic este ideea ca fiecare să-şi vadă de treburile sale. Nu văd nici un motiv pentru care ar trebui să susţin opinii în legătură cu felul în care oamenii ar trebui să-şi cheltuiască banii în timpul liber petrecut în mijlocul prietenilor. Este foarte probabil ca ei să dorească sfatul meu tot atît de puţin pe cît eu îl vreau pe al lor. Dar cel de-al treilea lucru numit Crăciun priveşte din păcate pe toată lumea.
Mă refer, bineînţeles, la şmecheria comercială. Schimbul de daruri conta foarte puţin în sărbătoarea englezească de odinioară. Dl. Pickwick a dus un peşte la Dingley Dell; pocăitul Scrooge a comandat un curcan pentru funcţionarul său; îndrăgostiţii trimiteau cadouri de dragoste; jucării şi fructe erau dăruite copiilor. Însă ideea că nu doar prietenii între ei, ci toate cunoştinţele trebuie să-şi facă daruri, sau cel puţin să-şi trimită cărţi poştale, este foarte modernă şi ne-a fost impusă de negustori. Nici unul din cazurile descrise pînă aici fac ca această practică să fie condamnabilă. Eu o condamn din următoarele motive.
1. Aduce mai mult chin decît mulţumire. E destul să-ţi petreci Crăciunul cu o familie care se străduieşte din răsputeri să „facă” Crăciunul (în sensul al treilea, cel comercial), ca să înţelegeţi că toată povestea e un coşmar. Cu mult înainte de 25 decembrie toată lumea este epuizată: oamenii sînt epuizaţi fizic în săptămînile de încleştare zilnică în magazinele supraaglomerate şi sînt epuizaţi mintal în urma efortului de a-şi aminti toţi destinatarii importanţi şi de a găsi cadouri potrivite pentru ei. Lumea nu mai e deloc într-o dispoziţie pentru veselie; şi cu atît mai puţin în stare de a lua parte la slujba religioasă. Oamenii arată mai curînd de parcă ar fi fost chinuiţi de o boală grea.
2. În mare parte, acest efort este făcut în silă. Principiul modern este că oricine te poate constrînge să-i dăruieşti un cadou în virtutea faptului că ţi-a trimis el însuşi un cadou din senin. Funcţionează aproape ca un şantaj. Cine nu a auzit de vaietul de disperare, ba chiar de indignare atunci cînd, în ultima clipă, exact în momentul cînd toată lumea spera că bătaia de cap s-a isprăvit pentru încă un an, cadoul nedorit de la domnişoara Trebăluială (de care cu greu ne mai amintim) alunecă nepoftit din cutia de scrisori, iar unul dintre noi trebuie să dea iar fuga la magazinele de groază?
3. Nici unul dintre muritori nu şi-a cumpărat vreodată pentru sine vreunul din lucrurile care se dăruiesc pe post de cadou: fleacuri de prost gust şi lipsite de orice utilitate, „noutăţi” care sînt noi din singurul motiv că nimeni nu a fost vreodată atît de zevzec încît să le considere folositoare pentru sine. Chiar nu sîntem în stare să dăm o mai bună întrebuinţare materialelor, îndemînării omeneşti şi timpului nostru decît să le irosim pe asemenea gunoaie?
4. Bătaia de cap. Fiindcă, pînă la urmă, trebuie să ne facem şi cumpărăturile noastre obişnuite şi necesare, iar escrocheria comercială încurcă programul nostru curent.
Ni se spune că toată această ocupaţie agasantă trebuie să continue fiindcă este bună pentru comerţ. De fapt ea nu este decît un simptom anual al stării alienate care a cuprins această ţară, ba chiar lumea întreagă, în care fiecare individ trăieşte de pe urma efortului de a-i convinge pe alţii să cumpere lucruri. Nu ştiu cum am putea scăpa din asta. Dar trebuie să fie obligaţia mea să cumpăr şi să primesc mormane de nimicuri în fiecare iarnă doar pentru a-i ajuta pe negustori? La o adică, dacă tot n-am încotro, prefer să le dau banii pur şi simplu, fără să cumpăr nimic, şi să consider asta ca pe un act caritabil. Cum adică, să le dau banii pe nimic? Păi da, mai bine pe nimic decît pentru o bătaie de cap.  

(Traducere de Gheorghe Fedorovici)

NOTĂ:

Articolul a fost publicat iniţial în revista Twentieth Century (Volume CLXII, December 1957), fiind reluat în culegerile de eseuri Undeceptions şi Christian Reunion.