duminică, 13 decembrie 2009

I’ll Take My Stand …



Din unele comentarii postate în ultimele ore pe blogul lui Claudiu Târziu am înţeles nu doar că poziţia mea a rămas neclară, ci şi că sînt dator cu un răspuns, în special la ultima din cele trei întrebări formulate de Mircea Platon în eseul „Autopsia unor alegeri”. [1] Astfel, C. Târziu scrie:

„Nu m-am gindit ca numai eu va stau in cale pentru a face „a treia forta”. Succes, baieti! Dar mai inainte: voi cum va raspundeti la cele trei intrebari? Mai ales la ultima.” [2]



În primul rînd, pentru ca unii să stea în calea altora trebuie ca şi unii, şi ceilalţi să se afle pe acelaşi drum. Fapt care este tot mai vizibil contrazis de discuţiile din ultimele zile. Dar înainte de a vorbi despre drumul pe care eu încerc să păşesc şi de a răspunde la întrebările respective, voi relua traseul parcurs pînă aici rezumînd ideile pe care le-am expus în intervenţiile mele din ultima lună.
Am considerat că Băsescu este mai periculos decît Geoană în virtutea principiului că răul mai mare nu este cel care este evident rău, ci răul care are aparenţa binelui. Aşa cum am fost preveniţi că Antihristul va fi foarte convingător în rolul de Mesia, tot aşa nu trebuie să ne surprindă anumite gesturi de condamnare a relelor (mogulii, comunismul, etc) venite din partea lui Băsescu (dar chiar şi aceste „condamnări” sînt pur retorice). Sau că ar fi adversar al masonilor, sau că ar merge pe la mănăstiri. Sînt convins că nimeni nu va condamna relele mai mult decît o va face Antihristul, după cum nimeni nu va avea un comportament moral mai înalt decît el. Şi astfel, toată lumea va uita de Răul.
Nu vreau să spun prin asta că Băsescu ar fi Antihristul, sau că ar fi un premergător al lui. Spun doar că rolul interpretat de Băsescu se încadrează în această schemă antihristică a răului deghizat în bine. Disputele legate de rolul lui Băsescu şi de sprijinul care i-a fost acordat ne spun însă ceva important despre felul în care se vor desfăşura lucrurile în momentul apariţiei falsului Mesia: dacă Băsescu, adică un actor de mîna a şaptea, a fost ales de „popor” în proporţie de 50%, cum se vor desfăşura lucrurile atunci cînd pe scenă va urca actorul absolut, cel capabil să interpreteze toate rolurile şi să-i dea replica lui Dumnezeu însuşi?
De vreme ce prin autoritatea lui Băsescu este legitimată impostura „dreptei” româneşti actuale, urmează că printre suporterii lui se vor număra nu doar adversarii sinceri ai stîngii, ci şi conservatorii impostori împreună cu simpatizanţii lor.
Iar acum, în privinţa celei de-a treia întrebări: sigur nu doresc să construiesc ceva pentru a fi felicitat de elită, pentru a fi recunoscut de elită, şi pentru nici o altă recunoaştere. Nu voi încerca să fac ceva doar pentru a le aminti celor din jur cîte am făcut eu pentru dreapta în ultimii cinci, zece sau douăzeci de ani. Pentru că, deşi voi lucra în acum, o voi face datorită celor care m-au precedat şi pentru cei care îmi vor urma.
Din punctul meu de vedere, victoria lui Băsescu are şi un merit considerabil. Ca orice apropiere şi intensificare a răului, ea are meritul de a forţa alegerea noastră. Cu fiecare nouă etapă din procesul de „împieliţare” a răului, cu fiecare nouă deghizare, cu fiecare nou şi mai reuşit proces de „umanizare” a sa, alegerea noastră devine pe cît de inevitabilă, pe atît de dificilă. După cum ştim din evanghelii, în decurs de numai o săptămînă, mulţimea care-l înconjurase pe Iisus Hristos ajunge să-I ceară răstignirea. Pe măsura apropierii confruntării decisive cu Răul, Hristos este părăsit treptat de ucenici. Pînă la singurătatea din Ghetsimani, cînd pînă şi cei trei ucenici pe care îi luase cu Sine adormiseră, „căci ochii lor erau îngreuiaţi” (Matei 26, 43).
Ce sînt dispus să sacrific? Consensul, aprobarea, recunoaşterea, aprecierea celorlalţi, indiferent că e vorba de recunoaşterea acordată de mase sau de cea venită dinspre elită. Nu mă interesează nici o altă recunoaştere în afară celei acordate de Hristosul rămas singur în Grădina Ghetsimani. Chiar dacă pentru asta va trebui să-I împărtăşesc singurătatea. Istoria va lua sfîrşit atunci cînd nu va mai fi nici un om care să-şi ia crucea. Cînd Ghetsimani va fi transformat în Disneyland de această elită grăbită să distrugă nu doar creştinismul actual, ci pînă şi amintirea lui.
I’ll take my stand este titlul manifestului publicat de conservatorii americani cu opt decenii în urmă. Dacă programul lor a devenit inactual, este pentru că şi-au extras argumentele dintr-un pămînt care va trece, un pămînt sortit prefacerii. Agrarienii au fost puternici cîtă vreme pămîntul în care s-au înfipt cuprindea o cultură creştină. Însă pămîntul nu este suficient pentru a preveni eroziunea unei culturi. Dacă vrem să avem un conservatorism cu adevărat durabil, va trebui să ne ocupăm poziţia în pămîntul grădinii Ghetsimani. Cu alte cuvinte, va trebui să cuprindem pămîntul însuşi într-o cultură creştină. Şi vom reuşi asta doar dacă vom pleca de la pămîntul nou şi cerul nou în care am fost îmbrăcaţi din ceasul botezului.


Notă (luni, 14 decembrie 2009):

Dedic acest text memoriei Părintelui Alexander Schmemann, de la moartea căruia s-au împlinit ieri 26 de ani. Părintele Al. Schmemann a fost unul dintre puţinii teologi ortodocşi care au criticat derapajele şi impostura creştină exact acolo unde părea să existe atmosfera, comportamentul şi convingerile creştine „autentice”. Critica sa nu venea dintr-o nostalgie pentru lumea tradiţională, ci din acea viziune creştină totală în absenţa căreia vom rata nu doar înţelegerea diverselor domenii ale culturii (de la istorie la filozofie politică, de la artă la ştiinţă), ci chiar înţelegerea teologiei înseşi. Iar această viziune totală nu poate fi dobîndită decît în măsura în care vom căuta nu doar Împărăţia, ci Împărăţia mai întîi de toate. Împărăţia, adică locul, grădina de unde vin toate şi unde toate celelalte care ni se vor adăuga vor fi re-aşezate.


NOTE:

[1]  http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2009/12/mircea-platon-autopsia-unor-alegeri.html. Vezi şi comentariile de aici: http://culianu.wordpress.com/2009/12/11/autopsia-unor-alegeri-de-mircea-platon/

[2] https://www.blogger.com/comment.g?blogID=1273844315540409316&postID=6736425384479536447