marți, 22 decembrie 2009

O emisiune despre Biserica Ortodoxă Română şi libertate




În cadrul emisiunii „Luminile nopţii” de la Radio România Actualităţi din 20 decembrie 2009, dl. Cristian Curte şi invitaţii săi (Părintele Constantin Coman, dl. Ionel Ungureanu, dl. Mircea Platon şi dl. Radu Preda) au discutat despre libertatea dobîndită de BOR în decembrie ’89 şi despre măsura în care această libertate a fost pusă în lucrare. Emisiunea poate fi ascultată la această adresă: http://www.trilulilu.ro/vylyca84/a8b23741596ce0
Din cîte am înţeles eu, concluzia invitaţilor este că BOR a pierdut prilejul oferit de căderea regimului Ceauşescu, ezitînd să-şi asume acea libertate civilă care i-ar fi permis să contribuie la restaurarea societăţii româneşti. De pildă, este drept că BOR a condamnat păcatul avortului, dar nu a condamnat (aşa cum Biserica Catolică a făcut şi o face în societăţi mult mai seculare decît România) legislaţia şi legislatorii care au transformat România într-un abator de prunci. Poate că BOR a ratat şansa de a contribui la o înnoire reală a ei şi, prin urmare, a României, fiindcă şi-a însuşit mijloacele puterii lumeşti, observa părintele Coman. Soluţia nu poate sta însă într-o izolare de lume, iar adevărul spus în Biserică (în cadrul Tainei Spovedaniei sau de la amvon) nu este tot adevărul pe care Biserica trebuie să-l spună; de fapt, adevărul trebuie strigat de pe acoperiş (Luca 12, 3). Altfel, atît izolarea de lume cît şi scufundarea în lume au acelaşi efect: ele împiedică Biserica să mai denunţe păcatul ca păcat (fapt confirmat de stînjeneala nefirească cu care BOR a ajuns să se raporteze la chestiunea homosexualităţii, de pildă, în intervalul de la aderarea României la UE). Aceasta mi s-a părut că ar fi mai degrabă convingerea exprimată de ceilalţi trei participanţi.
E de prisos să mai spun că mă simt apropiat în special de perspectiva lui Mircea Platon, pentru care sarcina Bisericii ar trebui să fie nu doar aceea de a-i arăta fiecărui credincios în parte locul său, ci şi să-l înveţe pe acesta să deprindă meşteşugul libertăţii, al împreună lucrării cu Dumnezeu nu doar la liturghie, ci pretutindeni unde se află. Iar aceasta înseamnă prefacerea istoriei, adică punerea lui Hristos în centrul istoriei ca scop al ei. La ce bun Sf. Euharistie, dacă ea rămîne în Sfîntul Altar? Rolul vital al BOR trebuia să fie acela de a le arăta românilor că locul lor nu este în primul rînd în UE sau în NATO, ci în ea, în Biserică. Iar pentru ca BOR să poată face aceasta cu autoritatea corespunzătoare, trebuie mai întîi ca ea să-l pună din nou în centrul ei pe Iisus Hristos. Altfel, BOR îşi va pierde, pe lîngă libertatea civilă irosită deja, şi libertatea aceea pe care doar Adevărul ne-o poate dărui.