vineri, 18 decembrie 2009

Specii, partea I


Pînă la apariţia nagîţului cultural, crocodilul era un animal cumsecade, ca toate animalele. Se năştea, trăia, se hrănea şi murea în limitele decenţei asigurate de legea naturală. Numai că în urma înţelegerii dintre nagîţ şi crocodil, prin care nagîţul se angaja să-i asigure igiena bucală (oricît ar protesta nagîţii, adevărul e că igiena anală nu a fost niciodată inclusă în contract, fiind de la bun început facultativă; astfel, ea ţine exclusiv de gustul, devotamentul şi recunoştinţa nagîţului), iar crocodilul promitea să-i cruţe viaţa, nimic nu a mai fost la fel. Excesul de zel al nagîţului a schimbat totul: nu era destul că reptila era sănătoasă, ci trebuia să arate şi bine. Aşa că după o vreme nagîţul nu s-a mai ocupat doar de starea şi aspectul crocodilului, ci mai ales de imaginea lui. Crocodilul trebuia justificat. Acţiunile lui sînt în acord cu legea naturală pentru că el apără legea naturală. Acţiunile lui sînt legea naturală. Abuzurile crocodilului nu sînt abuzuri, ci acţiuni indispensabile păstrării echilibrului ecosistemului.
Despre aceste raporturi vitale dintre nagîţ şi crocodil şi despre implicaţiile lor pentru restul populaţiei din deltă se poate citi într-o inspirată fabulă a doamnei Emilia Corbu la adresa http://emilia-corbu.blogspot.com/2009/12/nagatul-cultural.html