Locuiesc pe o stradă cu sens unic, fapt semnalizat
corespunzător, la ambele ei capete. Dar asta nu-i împiedică decît pe foarte puțini
șoferi să intre pe contra-sens. Chiar zilele trecute cineva a blocat cîțiva
șoferi care circulau normal. Cel intrat pe contra-sens aștepta ca cele șase sau
șapte mașini să-i facă loc, lucru care ar fi fost posibil, doar că ar fi durat
ceva. După cîteva minute de așteptare și claxonare reciprocă, unul dintre
șoferii blocați a înțeles că cel aflat pe contra-sens nu va elibera strada, așa
că l-a atenționat: „Băi, vezi că ești pe sens invers!” La care șoferul apelat a
răspuns nervos: „Da, mă, și ce?”
Ai zice că asta e o chestie tare.
Eu știu una și mai tare.
Dumnezeu s-a făcut om. Iar lumea îi spune:
— Da, mă, și ce?
Dar nu asta e chestia cea mai tare, și nici faptul
că lumea reține doar cazul șoferului aflat pe contra-sens, ignorînd faptul că
ea însăși se află deja pe un contra-sens mult mai periculos. Chestia cea mai
tare e că cei care-i spun lui Hristos „Da, mă, și ce?” se cred și sînt
considerați creștini. De pildă, în România există un influent personaj care se
consideră și este considerat creștin (ortodox, sic!) în ciuda faptului că relativizează
Întruparea refuzîndu-i, printr-o raportare inclusivistă la celelalte religii,
caracterul excepțional.
Chestia cea mai tare e că cei care se află pe
contra-sens nu mai răspund prin „Da, mă, și ce?” celor, tot mai puțini, care
vin pe sens unic. Ci că le strigă acestora să se dea la o parte, pentru că
sensul unic depinde de cine-l interpretează.
În mod nedrept, șoferii din întîmplarea evocată la
început l-au considerat nesimțit, lipsit de „common sense” adică, pe cel care-i
blocase, venind pe sensul interzis. Nimic mai fals! Omul nu era nesimțit, ci era un exeget, un
hermeneut, un specialist în tîlcuirea parabolelor.
Al dracului, nenea Mitică!
