marți, 5 aprilie 2016

Reforma învățămîntului de stat: un pretext pentru subvenționarea învățămîntului privat



După cum se poate vedea din pasajele selectate mai jos, reforma învățămîntului s-a făcut deja, dar fără dezbaterea publică promisă. Poate pentru că politicienii și-au imaginat că populația nu ar fi dispusă să plătească în proprii ei copii măsurile criminale luate de ei. Asta e bine: cu toate minciunile, hoțiile și crimele lor, politicienii încă se tem de acest popor. Nu destul însă pentru a se opri din mințit și furat. Nu e vorba aici doar de niște bani obișnuiți, precum cei pe care i-au furat cu basculantele în acești douăzeci și șase de ani. De data aceasta nu se mai fură banii de la gura copiilor, ci banii de la mintea copiilor, banii care ar trebui să le asigure o educație demnă de acest nume. Furînd acești bani e ca și cum ai fura copiii înșiși. (G. F.)

Mircea Platon: Reforma pe șest și noul bir în copii    (http://www.cotidianul.ro/reforma-pe-sest-si-noul-bir-in-copii-278168/)

În ciuda promisiunii preşedintelui Iohannis că reforma învăţământului va fi rodul unei dezbateri publice de largă amploare şi lungă durată, ceea ce am văzut până acum au fost doar mutări făcute “pe şest”. [...] „pe şest”, fără dezbatere publică, premisele administrativ-financiare ale “reformării” sistemului de învăţământ românesc. Conform iniţiatorului legii privind desfiinţarea inspectoratelor şcolare judeţene, deputatul de Alba Cornel Comşa, “descentralizarea în domeniul educaţiei este absolut necesară pentru a da putere şcolilor să ia decizii [adică, de exemplu, vor avea mână liberă în privinţa materiilor lăsate, prin noile planuri-cadru ale experţilor lui Curaj, la alegerea şcolii sau chiar a elevilor, n. M.P.] şi comunităţii locale să se implice cu adevărat şi a fost cuprinsă în strategia de descentralizare, realizată de Guvern, in2006”. Concret, autorităţile locale, care deja deţin terenurile şi clădirile şcolilor, ar urma să preia şi administrarea lor, în baza resurselor proprii şi a finanţării de la minister. Directorii vor fi numiţi de consiliul de conducere al şcolii, iar inspecţiile şcolare vor fi realizate de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Preuniversitar (ARACIP).
Aşadar, în numele descentralizării şi al statului minimal, învăţământul privat va primi bani de la stat, adică se vor lua bani de la şcolile publice şi se vor da şcolilor unde merg, de exemplu, copiii parlamentarilor şi ai feluritelor soiuri de “băieţi deştepţi”. În acest fel, perpetuarea actualei oligarhii politico-financiare va fi finanţată din banul public, oricum stors şi de alte iniţiative “alternative” – alternative la lege, la bun-simţ, la valorile clasice, la modurile de viaţă tradiţionale. În acelaşi timp, şcolile publice vor fi lăsate la dispoziţia autorităţilor locale, care - deşi un număr record de primari, viceprimari şi preşedinţi de consilii judeţene sau municipale sunt arestaţi - nu sunt nici toxice, nici corupte.
[...] Adică, în numele descentralizării, fie vom spori centralizarea de vreme ce vom delega controlul calităţii la Bucureşti, unde va trebui mărit şi numărul funcţionarilor de stat, fie vom demantela o instituţie de tradiţie care funcţionează (cea a inspectoratelor) pentru a o înlocui cu una populată de onegişti bugetofagi şi specialişti de azi pe mâine. Ministerul Educaţiei are şi acum departamente care se plâng că nu au oameni destui pentru a face faţă ritmului de muncă cerut de centralizarea anumitor aspecte ale sistemului de învăţământ.
Toate aceste lucruri nu au fost dezbătute pentru că legea a fost adoptată tacit. Adică fără a fi dezbătută. A fost supusă maşinii de vot şi maşina de vot a decis fericirea elevilor din România cu un nou sistem de învăţământ care să încurajeze gândirea critică, spiritul de iniţiativă, curiozitatea, spiritul antreprenorial.
[...]Tăcerile acestea sunt cu atât mai asurzitoare cu cât de partea reformatorilor avem de a face mai puţin cu specialişti în pedagogie şi mai mult cu “motivational speakers”, “public relations people” şi agenţi electorali deghizaţi în experţi în educaţie. O oarecare Mihaela Apetrei, care se prezintă drept “senior trainer pentru public speaking, expert în comunicare, speaker motivaţional”, ne îndeamnă, sub titlul “Legumele fierte ale literaturii române”, să scăpăm de “obsesia bolnavă” pentru Sadoveanu, să ne lepădăm de Cireşarii, de Toate pânzele sus, de Creangă, de “Mioriţa”, de “Floare albastră” şi de Coşbuc. Şi ce să le dăm în schimb elevilor de gimnaziu să citească? Păi, sugerează ea, dacă literatura română nu a produs destulă literatură pentru tineret, să le dăm copiilor literatură străină pentru “young adults”. Şi să schimbăm numele disciplinei din “literatură română” în ”literatură”.
[...] Din moment ce toţi aceşti experţi în vânzări se chinuie să ne demonstreze ce prost e sistemul de educaţie din România, e clar că au văzut în el o oportunitate de afaceri, că unele companii au de câştigat din ”retehnologizarea” sistemului, iar altele au de câştigat din ”retehnologizarea” copiilor. Este esenţial pentru supravieţuirea noastră personală şi naţională să rezistăm tehnicilor lor de vânzare. Pe şest. A copiilor noştri. Către corporaţii.