miercuri, 27 aprilie 2016

Risen: Misterul tribunului dispărut


La cîți falși Mesia rătăceau prin Palestina cu două mii de ani în urmă, nu-i de mirare că cei de la Hollywood se trezesc cu cîte unul de fiecare dată cînd încearcă să facă un film despre adevăratul Mesia (peste care nu poți da nici măcar din greșeală; dacă-l întîlnești, cum s-a întîmplat în mod excepțional în filmul lui Gibson, este doar pentru că a venit El la tine). Dincolo de anumite asemănări surprinzătoare cu scenariul evanghelic al Învierii, singurul personaj evanghelic care poate fi regăsit printre figurile din filmul Risen (https://en.wikipedia.org/wiki/Risen_%282016_film%29) este Petru, pierdut în secta zîmbăreților, cum ar trebui numit grupul de oameni legați de nimic altceva în afara zîmbetului dulceag menit probabil să exprime bucuria produsă de vestea Învierii. Poate și de aceea Petru preferă compania lui Clavius, comandantul roman însărcinat cu descoperirea trupului lui Iisus.
Zîmbetul acela prostesc compromite Învierea pentru că face din moarte o glumă. „Hristosul” înviat îi privește pe ucenici cu un aer șugubăț, de parcă le-ar spune: „Ei? Este că v-am făcut-o? Nu-i așa că v-am speriat puțin? Bine, și-acum, ia să văd, ce să mai fac eu? Ah, gata, știu, fiți atenți că o fac p-aia care vă plăcea vouă. Nu, mă, nu p-aia cu orbul, ce, vedeți voi vreun orb p-aci? Nu, eu mă gîndeam la aia cu leprosul. Hai, nu mai fiți triști, că și aia e tare!”
Dar dacă liderul și trupa lui de ucenici afișează o serie de zîmbete a căror expresivitate variază de la stilul Dalai Lama la cel al dealerului de mașini în momentul decernării distincţiei „Agentul de vînzări al anului”, sobrietatea lui Clavius ne dă motive să sperăm că tribunul își va continua căutarea pînă cînd îl va găsi pe adevăratul Mesia, nu pe cel scos de Hollywood de la recuzită în fiecare primăvară.
Dispariția trupului lui Hristos și desfășurarea ulterioară a evenimentelor puteau duce la un film bun; din păcate, realizatorii filmului s-au mulțumit cu primul Iisus care părea să semene cu imaginea imprimată pe Giulgiul din Torino. De altfel, jocul dispariției-apariției lui Iisus ritmează filmul într-un mod care amplifică caracterul glumeț imprimat de film lui Mesia și tovarășilor lui. Dar dacă filmul este distrus de superficialitatea în care i-a înfășurat pe primii creștini și pe liderul lor, el rezistă doar grație jocului admirabil al lui Joseph Fiennes în rolul ofițerului roman.
Filmul rezistă dispariției, urmată de apariția lui Iisus, prin apariția, urmată de dispariția lui Clavius, pe care Fiennes știe să o facă mai dramatică decît dispariția unei întregi legiuni romane. Din păcate, filmul se termină exact acolo unde ar fi putut să înceapă cu adevărat.  

P.S.

De fapt, dincolo de jocul pueril al lui Cliff Curtis și al actorilor care formează cercul de discipoli ai lui Iisus, orice film care-și propune să-l prezinte pe Iisus înviat se confruntă cu o problemă încă și mai dificilă decît cea a reprezentării realiste a Iisusului istoric. Pentru că Hristosul înviat nu mai are în comun cu cel de dinainte de Înviere decît semnele Patimilor. Hristosul înviat nu este recunoscut în primă instanță de nici unul dintre ucenicii apropiați. E El și nu e El. Hristosul înviat din Risen este fizic identic cu cel de pe Cruce. Învierea nu l-a transformat cu nimic. Arată doar ceva mai proaspăt, ca orice om după ce tocmai a făcut un duș.