„Acești dificili primi ani ai secolului XXI ne-au învățat importanța citirii politicii mondiale în modalități noi. Criza moralului civilizator al Europei ne învață că, deși sunt multe lentile prin care istoria poate fi citită, lentilele teologice ne ajută să vedem mai adînc, mai departe și mai adevărat.” Observația îi aparține lui George Weigel și a fost făcută într-un text publicat în urmă cu peste douăzeci de ani (https://www.georgeweigel.com/their-european-problem-and-ours/; în traducerea mea, textul este disponibil la https://www.chipuliconic.ro/wp-content/uploads/2017/08/Revista-Sinapsa-Nr-3.pdf, pp. 90-101. Observațiile din textul lui Weigel au fost dezvoltate în The Cube and the Cathedral: Europe, America, and Politics Without God, New York, Basic Books, 2005, https://www.amazon.com/Cube-Cathedral-George-Weigel/dp/0465092683).
Eseul lui Weigel este un text fundamental în mai multe privințe, dar în primul rînd pentru că ne demonstrează avantajele perspectivei creștine în înțelegerea istoriei. Apoi, pentru că problemele Europei și ale Statelor Unite s-au complicat între timp și totodată pentru că problemele noastre, ale europenilor, s-au complicat pe măsură ce am pierdut capacitatea de a înțelege realitatea în sens creștin.
Weigel explica criza spiritului european din secolul XX prin identificarea lui cu umanismul ateu, care a dus la apariția nazismului și comunismului. Cele două episoade totalitare ar fi trebuit să ne facă să înțelegem că eliminarea creștinismului nu poate duce decît la situații care pun în pericol libertatea și demnitatea umană. Cu toate acestea, Uniunea Europeană s-a angajat exact pe acest drum prin refuzul de a integra în propria sa constituție reperul fondator al creștinismului. După cum arată Weigel într-un alt eseu, care a dat titlul cărții menționate, acest refuz al liderilor europeni de a cuprinde creștinismul în Constituția Europeană face ca aceasta să fie ilegitimă („The Cathedral and the Cube: Reflections on European Morale”, https://www.commentary.org/articles/george-weigel-2/the-cathedral-and-the-cube-reflections-on-european-morale/), observație care ar trebui să ne facă să fim mai atenți la legitimitatea deciziilor constituționale luate de instanțele din țările UE.
Dacă în „Europe’s Problem – and Ours”, Weigel vedea în secularism principala cauză a crizei morale a civilizației europene contemporane, al doilea eseu menționează în plus contribuția creștinismului european la consolidarea nihilismului european. Într-adevăr, cel puțin în România, după cum tot scriu de aproape douăzeci de ani, nu atît umanismul ateu, cît umanismul creștin (care poate fi asociat cu „umanismul exclusiv” despre care scria Weigel în „Is Europe Dying?”, https://www.georgeweigel.com/is-europe-dying/, un alt text inclus în cartea menționată) a fost principalul aliat al gîndirii seculare împotriva creștinismului tradițional. În noul creștinism ortodox, creștinismul este relevant prin rădăcinile lui europene și în timp ce intelectualii ortodocși din România nu au denunțat evacuarea creștinismului din noua identitate europeană, ei au participat în toată perioada post-comunistă la construcția umanistă a noii identități creștine.
Observațiile lui Weigel sunt confirmate de tendința tot mai evidentă a noii conștiințe europene de a restrînge libertățile cetățenești și de a nesocoti demnitatea umană. Odată cu eliminarea creștinismului din Europa occidentală sau prin redefinirea lui în țări satelit precum România, democrația liberală a fost înlocuită cu o formă de totalitarism soft, pregătit să-și arate duritatea de fier oricînd se simte amenințat de vocea libertății.
În „Is Europe Dying?”, Weigel sublinia ironia prin care umanismul ateu european al secolelor 19 și 20 a pregătit locul pentru teismul non-umanist al Islamului. Logica nihilistă a umanismului ateu ori exclusiv, în ciuda pretențiilor lui de incluziune, nu-i permite însă Europei un alt sfîrșit decît moartea prin sinucidere. Europa este pregătită acum să ofere lumii pentru a treia oară aceeași lecție infernală. Primele două s-au numit nazism și comunism. Lecția de astăzi se numește liberalism.
