Nu-i vedem niciodată pe șerpii spirituali sau cel puțin nu-i vedem ca șerpi, pentru că-i confundăm cu șerpii trupești. Spre deosebire de șerpii trupești, însă, cei spirituali nu se tîrăsc niciodată pe jos, ci zboară pe sus. Șarpele spiritual este întotdeauna sus.
În ortodoxia românească, există create pentru el o serie de ordine spirituale informale, în cadrul cărora șarpele spiritual își împlinește vocația într-un mod specific. Astfel, pot fi identificate cîteva ordine principale: ordinul mîngîietorilor (specializați în cuibărirea la sînul ortodocșilor practicanți), ordinul ospitalierilor (specializați în identificarea șerpișorilor și în creșterea lor), ordinul podarilor sau al constructorilor de poduri (specializați în dialog și în echivalarea termenilor dintre limba șerpească și cea omenească în scopul coruperii ireversibile a logosului), ordinul unificatorilor (un ordin care cuprinde pacificatori, unificatori, ecumeniști, spirite ale sintezelor ireconciliabile între păr, solzi și pene, experți în schimbarea pieilor și blănurilor) și ordinul tradiționaliștilor (aparent opuși unificatorilor, tradiționaliștii sunt însărcinați cu păstrarea formei în cursul acțiunilor de schimbare a conținuturilor).
Dacă nu-i vedem niciodată, este pentru că ne încadrăm deja într-unul din aceste ordine, chiar dacă nu ne-am înscris încă formal în ele.
