„Dacă te simți confortabil să fii dezbrăcat în fața copiilor tăi, poți să faci asta în continuare. Dacă nu, păstrează-ți hainele pe tine. Important este ca mesajul să fie despre intimitate, nu despre rușine, jenă sau ceva negativ […] În definitiv, întrebarea n-ar trebui să fie „până la ce vârstă e ok să ne vadă copiii dezbrăcați?”, ci, mai degrabă, „ce învață din aceste momente?”. Lecțiile pe care le primesc în copilărie despre anatomie și nuditate, despre respect și intimitate s-ar putea să conteze mai mult.” (https://totuldespremame.ro/tu-mama/lumea-in-care-traim/pana-la-ce-varsta-este-in-regula-sa-te-vada-copilul-dezbracat-raspunsul-psihologilor-te-va-surprinde)
Prin desprinderea nudității atît de intimitate (cu care este echivalată fraudulos), cît și de rușine este separată înțelegerea corpului de morala tradițională întemeiată pe viziunea creștină a corpului în relația lui cu sufletul și împreună participant la viața sfîntă. Concret, corpul este folosit pentru eliminarea sufletului și a conștiinței întrucît acestea te pot face să te simți inconfortabil. Dezbrăcarea publică a trupului uman urmărește dezgolirea lui personală de suflet. Eliminarea sentimentului de rușine ca ultim reflex al conștiinței permite eliberarea definitivă de conștiința morală clasică și acceptarea uneia transumane. Producerea și asimilarea noii conștiințe este scopul principal al ordinii actuale, slujită în mod substanțial de noua BOR.
Este semnificativă sincronizarea apariției acestui material pe un site cu autoritate în domeniul motheringului (adevăratul parenting din ordinea progresistă, pentru care un tată preocupat de și implicat în creșterea propriilor copii nu este în realitate decît o mamă captivă în corpul unui bărbat) cu parada Bucharest Pride, în cadrul căreia sunt aduși copii tocmai pentru că evenimentul este unul educativ, dedicat deopotrivă părinților și copiilor. Scopul motheringului este să te simți bine în pielea ta. Cea mai potrivită piele pentru ființa umană este cea de femeie, în cel mai rău caz de mamă. Și bărbații, despre care nu se poate spune că sunt cu adevărat ființe umane, pot intra în piele de femeie, dar trebuie să te ocupi de ei imediat după naștere.
Dar bineînțeles că ortodoximea nu vede și nu înțelege nimic, în primul rînd pentru că a asimilat în mare parte noua conștiință, în al doilea rînd, pentru că este condusă de călăuze oarbe precum ÎPS T. Savu al Moldovei și Bucovinei, un ierarh preocupat în mod special de neutralizarea facultății de judecată a credincioșilor, făcîndu-i să creadă că nejudecarea aproapelui (și probabil mai ales a ierarhilor corupți moral și/sau căzuți din credință) îi scapă pe toți păcătoșii de judecată, ducîndu-i direct în rai (https://basilica.ro/mitropolitul-teofan-hirotesie-pomenire-eminescu-schitul-cerebuc-ceahlau/). Cît de simplu, de tolerant, de incluziv, de progresist este noul creștinism din NBOR! Prin mesajul său, Mitropolitul Savu (numele „Teofan” este inspirat doar în măsura în care manifestă sau revelează dumnezeul inventat de noua BOR) face posibilă exact aceeași lucrare de eliminare a conștiinței păcatului realizată și de tabăra progresistă în sensul în care îi lasă pe toți să se simtă confortabil în ciuda bîrnelor sau paielor care le-au intrat în ochi.
Mă îndoiesc că un pedofil care nu judecă pe alți păcătoși ca el sau mai mari decît el va scăpa de judecată și va merge în rai doar pentru că s-a abținut să-i judece, deși mitropolitul Moldovei și Bucovinei pare să creadă exact asta și să le ceară și credincioșilor să o creadă. Îl rog pe mitropolitul Savu să le arate creștinilor unde anume spune Hristos că cine nu va judeca va merge în rai. De fapt, pasajul de la Matei 7, 1-5 nu spune să nu judecăm, ci să nu judecăm nedrept. Este la fel de limpede că unul dintre cei doi tîlhari răstigniți odată cu Iisus a ratat raiul pentru că a judecat nedrept pe cît este de clar că Tîlharul cel bun a ajuns în rai nu pentru că nu ar fi judecat, ci tocmai pentru că a judecat drept.
Judecata înseamnă a vedea. Vederea este în sine judecătoare. O vedere dreaptă judecă drept, o vedere nedreaptă judecă nedrept și de aceea se poate spune despre ea că nu vede iar despre judecătorii nedrepți că sunt orbi. Nu putem vedea drept decît în măsura în care vedem curat. O judecată nedreaptă este necurată, murdărită de mizeriile pe care le avem în ochi, în privire, în inimă. Ce sens ar mai avea apelul la discernămînt emis de Patriarhie în legătură cu parada Bucharest Pride (https://basilica.ro/indemn-discernamant-aparare-valorilor-crestine-contextul-paradei-bucharest-pride/) dacă judecata ne este interzisă?
Iisus ne spune că cine judecă nedrept va fi judecat mai aspru, că va fi judecat nu doar pentru păcatul său, ci și pentru păcatul mai grav săvîrșit prin judecata sa nedreaptă. Hristos nu ne spune să ignorăm paiul din ochiul aproapelui, ci că trebuie să ne scoatem mai întîi bîrna din propriul ochi dacă vrem să-l ajutăm pe aproapele să scape de pai. Păcatul meu este întotdeauna mai urgent și mai mare decît păcatul aproapelui, dar asta nu înseamnă că trebuie să ignoră păcatul aproapelui ori că trebuie să mă port față de el ca și cum ar fi lipsit de păcat, ci așa cum ne-am purta față de cineva care are nevoie de vindecarea și de iertarea de care noi avem nevoie într-o măsură și mai mare. Hristos ne atrage atenția că tindem să ne ascundem sub păcatul aproapelui, fapt cu atît mai josnic cu cît păcatul nostru este deseori mai grav. De fapt, nu putem ierta decît în măsura în care recunoaștem existența unui rău care trebuie iertat și nu putem recunoaște răul respectiv decît în urma unei judecăți.
Judecata nedreaptă este cea prin care mă consider îndreptățit să judec în virtutea superiorității mele morale și, de aceea, ea îl separă pe cel judecat de posibilitatea recuperării prin care el ar putea dobîndi un statut moral superior comparabil cu al meu. Judecata nedreaptă este de două ori nedreaptă: o dată față de mine, pentru că mă plasează pe o treaptă a dreptății de care în realitate sunt străin iar în al doilea rînd pentru că îl plasează pe o treaptă de nedreptate pe cel judecat într-un mod care îi refuză posibilitatea îndreptării. În ambele situații, judecata nedreaptă nu face decît să profaneze ideea de dreptate, un rezultat la care ajung atît noua ortodoxie, cît și ideologia progresistă prin practicarea nejudecării, care, în esență, este tot o formă de judecată nedreaptă. Atît autorul judecății nedrepte, cît și cel al nejudecării îl elimină pe Dumnezeu ca judecător, primul pentru că îndrăznește să judece în locul Lui, iar al doilea pentru că anulează cu totul actul de judecată.
