Primul Bețiv: — Eu i-am văzut... Mi i-a arătat cineva filmați, pe telefon. Și virusu, mă-nțelegi, și vaccinu. Micropu, adică virusu, e mic. Și vaccinu e tot mic.
Al Doilea Bețiv: — Păi dacă e tot mic…
Primul Bețiv: — Lasă, bă… Că e mic și-al dracu. O să vezi. Fii atent: virusu e ca un păianjen și umblă prin corp; da vaccinu e tot ca un păianjen și nu-l lasă. Fii atent, știi ce face?
Al Doilea Bețiv și al Treilea Bețiv: — Ce face, bă, îl mușcă? He-he-he…
Primul Bețiv: — Nu, bă, aici e faza tare: vaccinu face pînze de păianjen. Și micropu se agață-n ele și gata, moare acolo.
Al Doilea Bețiv: — Și dup-aia?
Primul Bețiv: — Dup-aia ce?
Al Doilea Bețiv: — Păi, rămîn pînzele alea acolo, în corp?
Primul Bețiv (descumpănit pe moment, își revine rapid): — Se dizolvă!
Al Doilea Bețiv (ar vrea să întrebe ce se-ntîmplă dacă pînzele se dizolvă prea repede, înainte ca virusul să fie capturat, dar renunță pentru că i-a fost întotdeauna frică de păianjeni, iar gîndul de a-i ști umblîndu-i prin corp i se pare insuportabil, așa că prefere să mute discuția dinspre știința riguroasă spre o zonă mai speculativă): — Se poate. Da se poate și ca vaccinul să nu fie făcut pentru virus. S-ar putea să fie făcut pentru ce urmează.
Al Treilea Bețiv: — Ce urmează? Nu mai urmează nimic. Urmează stația Obor, cu peronul pe partea dreaptă. Dar eu nu cobor, pentru că nu mă așteaptă nimeni. (Zîmbește în gol).
Cei trei Bețivi (fac o pauză, par să se gîndească cu toții la același lucru, după care spun în cor): — Hai noroc, sănătate, Doamne-ajută!
