duminică, 31 octombrie 2021

Despre apologetica răsturnată și despre sensul împotrivirii față de rău

 

1. Apologetica răsturnată

 

„Căci lupta noastră … este … împotriva stăpînitorilor întunericului acestui veac” (Efeseni 6, 12)

 

Două platforme ortodoxe, r3media.ro și activenews.ro își tratează cititorii după modelul tradițional perfecționat de Patriarhie în relație cu credincioșii, și anume, ca pe o turmă necugetătoare.

Îngrijorată de pierderea masivă de credibilitate produsă de jocul duplicitar iresponsabil făcut de-a lungul întregii crize covid, Patriarhia se folosește de media ortodoxă servilă pentru a răspîndi imaginea unei rezistențe eroice dusă pe frontul decisiv al luptei împotriva întunericului. Astfel, Mitropolia Moldovei și Bucovinei apare într-un material postat cu două zile în urmă ca un martir al luptei împotriva vaccinării (https://r3media.ro/articol-stupefiant-pe-g4media-co-finantat-de-uniunea-europeana-mitropolia-moldovei-si-bucovinei-criticata-pentru-ca-nu-considera-drept-esential-combatere-covid-vaccin/). Dovada? Faptul că MMB a fost criticată într-un articol publicat de G4Media, „articol [care] face parte dintr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană, cu peste 3,2 milioane de euro, respectivul statul german și cel francez.” Prin urmare, ierarhia ortodoxă luptă pentru credință, neam și țară. Sigur, este destul de dificil să descoperi acest lucru în gesturile efective ale ierarhiei. Dar nu trebuie să ne batem capul cu asta, de vreme ce dovada clară a jertfei mărturisitoare a ierarhiei constă în faptul simplu că este criticată de Uniunea Europeană: „Nu este de mirare că Biserica este luată la țintă, în aceste condiții, având în vedere că urmărește perpetuarea unei conștiințe românești.” (https://r3media.ro/articol-stupefiant-pe-g4media-co-finantat-de-uniunea-europeana-mitropolia-moldovei-si-bucovinei-criticata-pentru-ca-nu-considera-drept-esential-combatere-covid-vaccin/). Turma necugetătoare trebuie să înțeleagă: te critică UE? Te-ai scos, înseamnă că „urmărești perpetuarea unei conștiințe românești”. Avînd în vedere că și președintele Iohannis a fost criticat în ultima vreme de UE, Patriarhia poate miza și pe contribuția acestui aliat neașteptat în efortul ei jertfelnic.

Dar chiar și fără Iohannis, BOR nu este singură în această psihomahie scrisă de această dată nu de Prudențiu, ci de media ortodoxă din zona conservatoare. Astfel, dintr-un articol publicat ieri pe activenews.ro, aflăm că PF Daniel și Președintele Academiei, Ioan Aurel Pop au fost „atacați murdar de un autor Humanitas, profesor de istorie est-europeană pe la Viena”: „Ziarul elvețian Neue Zürcher Zeitung a rostogolit luni, sub semnătura lui Oliver Jens Schmitt, profesor de istorie est-europeană la Universitatea din Viena și autor HUMANITAS, editura lui Gabriel Liiceanu, un atac la Patriarhul Daniel și Academicianul Ioan Aurel Pop insinuând printr-o argumentație plină de sofisme că «Biserica și Academia amenință prin idelogia (sic!) naționalist-ortodoxă legăturile României cu Occidentul»” (https://www.activenews.ro/stiri/In-apararea-Patriarhului-Romaniei-si-a-presedintelui-Academiei-Romane-atacati-murdar-de-un-autor-HUMANITAS-profesor-de-istorie-est-europeana-pe-la-Viena-170307). Prin urmare, PF Daniel și Acad. Pop (ale cărui erori și confuzii grave cu privire la relația dintre credință și naționalism le-am semnalat la https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2021/08/ordinea-corespondentei-cu-realitatea-si.html), sunt buni pentru că sunt naționaliști. De aceea sunt atacați de UE.

Și pentru că ortodoxia vede întotdeauna profund și simbolic, cititorilor le este prezentată treimea salvatoare în integritatea ei: Biserica, Școala (respectiv Academia) și tineretul (adică viitorul, speranța, liderul de mîine) în persoana lui Silvian-Emanuel Man: „La fel ca Iliescu ce vedea «legionari» în studenți, «Schmitt amintește de participarea Patriarhului Daniel și a președintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la o ceremonie la mănăstirea Putna, unde l-ar fi aplaudat pe liderul studențesc Silvian-Emanuel Man, cunoscut pentru discursurile sale naționaliste și simpatiile legionare». Faptul că un lider de asociație studențească ce se bate pentru interesele reale ale tinerilor, reușind inclusiv să conteste cu succes șantajul nazi-pass la cursuri, examene, și cazare, e văzut ca un naționalist e una, dar echivalarea naționalismului său cu «legionarismul» e doar o etichetare mincinoasă.” Dacă mesajul acesta vine dinspre Patriarhie ori exprimă schema salvatoare pe care și-o imaginează unii din zona naționalistă sau, după cum mi se pare mie, reprezintă efortul constant venit din afara și din interiorul BOR de a asocia ortodoxia cu legionarismul, rămîne de văzut. Deocamdată, există riscul ca aceste asocieri să justifice indirect legionarismul, în timp ce descurajează ca pe o „etichetare mincinoasă” orice încercare a denunța promovarea legionarismului. De multă vreme legionarismul camuflat în cultul sfinților închisorilor este justificat suplimentar, în ultimii zece ani, ca luptă împotriva neomarxismului, într-o continuitate directă cu eroismul legionar anticomunist. Practic, prin instrumentalizarea acuzațiilor de legionarism aduse unor gesturi naționaliste se obține posibilitatea de a face din orice acuzație de legionarism, reală sau închipuită, dovada manifestării unei conștiințe naționale cu un caracter creștin ortodox. Este surprinzător totuși că în timp ce în toată lumea conservatoare a fost denunțat caracterul neomarxist al impunerii vaccinării anticovid, personalitățile antimarxiste ortodoxe din România au fost deosebit de discrete în privința limitărilor aduse libertății. În orice caz, concluzia este că pregătirea unor asemenea așteptări în rîndul credincioșilor demonstrează că în ortodoxia românească actuală predomină interesul (politic) ca lucrurile să fie compromise pe termen lung.   

În fine, într-un text postat astăzi tot pe activenews, ni se spune că preoții sunt detestați pentru ceea ce reprezintă:

Dar cel mai grav cu acești indivizi este că au reguli stricte, cu ei nu poți negoicia, lor nu le poți face cu ochiul, să mai lase de la ei, să-ți dea Împărăția mai ieftin, să-ți indice un shortcut, să-ți țină loc în față. Toate șmecheriile lumii exterioare acolo nu au sens. Și nu doar că nu te ajută cu nicio înlesnire șmecherească acești indivizi ciudați, cu hainele lor strălucitoare trase peste hainele lor negre, proclamând triumful luminii asupra întunericului si-a morții, dar mai au și tupeul să-ți țină lecții și să-ți spună ce să faci!” (https://www.activenews.ro/opinii/Ivona-Boitan-Pe-preoti-nu-ai-cum-sa-i-iubesti-decat-din-interior...-170350)

Autoarea nu atinge însă lucrul mai important, și anume, de ce lumea seculară reușește să vadă în cler exact acele virtuți a căror absență îi îngrijorează pe credincioși. Dacă pe preoți trebuie să-i iubim pentru lucrurile care nu se văd, rămîne totuși greu de înțeles faptul că tabăra seculară reușește să vadă atît de precis tocmai acele calități pe care, de cele mai multe ori, credincioșii sunt nevoiți doar să le presupună. Doamna Boitan ignoră faptul că tot mai mulți credincioși se simt trădați exact de disponibilitatea tranzacționistă a ierarhiei de a negocia adevărul de credință, de a oferi Împărăția mai ieftin, în schimbul unor sofisme dilematice, de obișnuința de a face cu ochiul în același timp atît civilizației occidentale seculare, cît și culturii ortodoxe tradiționale, de încercarea ierarhilor și teologilor formați în duhul Iluminist de a face luminile compatibile cu Lumina. În plus, nu sunt sigur că, în contextul românesc, adversitatea vine exclusiv din zona corporatistă și dinspre secularismul radical. Avînd în vedere că societatea românească se declară în proporție de peste 80% ortodoxă, este posibil totuși ca nemulțumirea publică crescîndă față de ierarhia ortodoxă să fie cauzată la fel de bine de faptul că o mare parte din cler nu pare să asculte de misiunea încredințată de Hristos. Dacă lucrurile stau așa, atunci nu putem folosi dușmănia „lumii” pentru a garanta în mod indirect integritatea duhovnicească a clerului ortodox.

Pentru credincioși, problema nu este că preoții ne spun ce să facem, ci faptul că nu ne spun ce să facem tocmai în momentele esențiale, iar atunci cînd unii dintre ei îndrăznesc totuși să o facă, sunt mustrați de Patriarhie, după cum s-a văzut în cazul intervențiilor ÎPS Teodosie, Preasfințitului Ambrozie și a părintelui Teodosie Paraschiv. Dacă vaccinarea este o chestiune care ține exclusiv de specialiști și de ordinea seculară, atunci tot ce ține de problematica trupului trebuie rezolvat strict între individ și cabinetul medical, de la afecțiuni trupești la cele psihologice, ceea ce înseamnă că implicarea trupului din ritualul tainei Sf. Maslu, de pildă, dacă nu cumva întreaga miză restauratoare din ordinea liturgică ortodoxă, au cel mult o valoare simbolică (în sensul apusean al termenului simbol, ca ceea ce este opus realului, concretului).

Producerea unei apologetici răsturnate, care deduce integritatea morală a clerului înalt, garantînd totodată ortodoxia învățăturii propovăduite, nu prin invocarea unor gesturi concrete pozitive, ci din criticile aduse clerului ortodox, nu face decît: a.) să discrediteze în mod perfid orice critică adusă ierarhiei (care îl plasează obligatoriu pe autorul criticii de partea „dușmanilor Bisericii”), b.) să instituie adversarul ca argument și c.) să compromită astfel, odată cu exercițiul apologetic, însăși credibilitatea conducătorilor BOR.

O apologetică inversată este de fapt un instrument al „întunericului acestui veac”, care face din împotrivirea la rău o împotrivire la bine. Contrar părerii generale, aș spune că împotrivirea la rău nu trebuie să urmărească biruirea răului, ci să mărturisească mai întîi de orice prezența Binelui, puterea Adevărului, sensul Libertății, integritatea Frumosului. Toți cei care reduc răul la una dintre împielițările lui istorice, precum nazismul ori comunismul, înlesnesc o camuflare mai subtilă a răului, care poate apărea într-o nouă manifestare opusă precum antifascismul (antifa), respectiv antimarxismul, reacții care slujesc la rîndul lor unor viitoare întruchipări istorice ale răului. Nu doar globalismul poate fi satanic, ci și naționalismul mesianic și orice altă încercare de a-l înlocui pe Dumnezeu cu un idol.

 

2. Sensul împotrivirii la rău

 

„... dacă lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cît mai mult!” (Matei 6, 23)

 

Împotrivirea la rău ar fi de altfel absurdă dacă ar urmări desființarea împărăției întunericului. Răul a fost deja biruit prin Întruparea, Jertfa și Învierea Fiului lui Dumnezeu și va fi alungat pentru totdeauna în iadul din el însuși de-abia la sfîrșitul istoriei. Nu avem nici o șansă de a-l desființa pînă atunci; mai degrabă, un astfel de obiectiv nu poate fi propus decît de răul însuși. Creștinii nu se împotrivesc răului pentru a-l desființa, ci pentru că sunt deja părtași în Hristos la biruința Lui asupra răului. Orice ar spune Andrei Pleșu împreună cu ceilalți intelectuali ortodocși pluraliști care au ajuns, cu sprijinul ierarhiei ortodoxe, să reprezinte învățătura ortodoxă, doar în Biserică putem participa la această biruință.

Creștinii se împotrivesc întunericului nu pentru a-l birui, ci pentru că sunt lumina lumii (Matei 5, 14). Credincioșii au însă impresia greșită că lumina este asigurată în Biserică de la sine și că lumina nu poate să nu lumineze. Din păcate, lumina poate să nu lumineze, de pildă atunci cînd este acoperită de obroc (Matei 5, 15; Marcu 4, 21; Luca 11, 33). Faptul că oameni din BOR, de la ierarhi la mirenii educați, nu încetează să acopere lumina sub diverse obroace, de la antimarxism la legionarism sau neoliberalism în plan politic și de la tradiția spirituală religioasă universală la spiritualitatea corporatistă în plan religios îi pune acum pe credincioși în situația de a mărturisi adevărata lumină nu doar în lume, ci și în Biserică, împotrivindu-se încercărilor întunericului de a se pretinde adevărata lumină.