Marea înhorire sau marea resetare a ortodoxiei românești

 

„Mulțumim că ne înhorim cu toții, în această horă a Unirii, a acestei Chemări minunate! Nu uitați: toată această Mișcare este a noastră, a Poporului. Nu este despre un om, este despre România și destinul ei”.

Cristela Georgescu (https://www.facebook.com/100002291005314/videos/610274495002409/?__so__=permalink)

 

Dacă yoga și ezoterismul New Age sunt creștine, atunci și credința lui Călin Georgescu este creștină. Dacă misticismul Mișcării Legionare este creștin și ortodox, atunci și misticismul lui Călin Georgescu este creștin și ortodox.

Dar în acest text nu caut să pun în discuție nici credința, nici onestitatea lui Călin Georgescu. Despre măsura în care el crede sincer în lucrurile pe care le spune sau despre ușurința cu care se folosește de confuzia din mințile oamenilor educați sau needucați am vorbit deja. Mi se pare însă poate chiar mai importantă credința și onestitatea susținătorilor lui Călin Georgescu, care reușesc performanța de a susține în același timp că sigur este creștin și că nu contează dacă este creștin, că sigur nu este filolegionar și că nu contează că este sau nu filolegionar. Pentru că fără creștinismul deviant și fără lipsa de onestitate a acestor oameni, Călin Georgescu nu ar fi devenit niciodată „fenomenul Georgescu”.

Aceleași argumente folosite pentru a justifica creștinismul ortodox al Mișcării Legionare și aceeași hotărîre de a deforma adevărul sunt vizibile în efortul actual al susținătorilor lui Georgescu de a-i justifica ortodoxia credinței sau de a-i căuta circumstanțe atenuante pentru afirmațiile brutal anticreștine. Aceasta explică și de ce printre susținătorii actuali ai lui Georgescu se numără exact zona filolegionară care a reacționat violent în urmă cu 15 ani, cînd am intervenit alături de Alexandru Racu și Mircea Platon pentru a preciza diferența fundamentală dintre creștinism și mistica legionară a neamului. După cum am văzut recent însă, victoria a înclinat de partea celor care au apărat caracterul creștin ortodox al legionarismului, fiind confirmați de ierarhia ortodoxă prin canonizările sfinților închisorilor din acest an, eveniment care va culmina în curînd prin victoria lui Georgescu în turul doi al prezidențialelor, pe care doar o intervenție extremă, care poate fi la fel de bine divină sau demonică, o mai poate împiedica. (Spun demonică nu pentru că satana s-ar teme de Georgescu, ci pentru că prin eliminarea lui Georgescu răul ar putea cîștiga mai mult decît prin victoria lui Lasconi, sporind astfel confuzia, și-așa terminală, din mintea ortodocșilor români).

Culmea ironiei este că tocmai cei care se definesc prin cinste, integritate, verticalitate și curaj sunt mai duplicitari chiar și decît adversarii lor, care declară deschis ce urmăresc. Progresiștii au cel puțin bunul simț să admită că o votează pe Lasconi pentru mai multă Diversitate, Echitate și Incluziune, pentru biruința seculară și occidentală. Spre deosebire de susținătorii lui Georgescu, care pretind:

1. că nu este adevărat că Georgescu ar fi filolegionar, deși îl votează tocmai pentru că le confirmă sau cel puțin li se pare că le confirmă așteptările legionare;

2. că nu este adevărat că este păgîn, deși îl votează tocmai pentru că este păgîn. Dacă ar fi fost ortodox, Georgescu nu ar fi avut nicio șansă, susținătorii lui percepîndu-l ca pe un ciudat, un extremist, un sectant. Un păgîn.

3. că nu este adevărat că-l votează pentru Marea Biruință Legionară, deși au pus deja șampania la rece, și-au călcat uniformele și și-au verificat încă o dată armele. 

 

Curiozități (16)

 

Nu este curios că toată ortodoximea care se simte competentă teologic și obligată moral să-l corecteze pe părintele patriarh, despicînd firul în patru în legătură cu probleme teologice anevoioase și asupra unor distincții insesizabile, a devenit brusc complet îngăduitoare față de viziunea religioasă a lui Călin Georgescu, pe care o consideră salvatoare în ciuda faptului că este evident anti-creștină?

 

Imperfectul perfect, Perfectul care nu-i perfect

 

Pentru unii, Călin Georgescu trebuie votat pentru că este perfect. Pentru alții, trebuie votat chiar dacă nu-i perfect. Georgescu este perfect în imperfecțiunea lui și totodată este de o perfecțiune imperfectă. Poate că nu e nici prea creștin, dar asta nu contează, pentru că nu ne alegem patriarhul. Ca și cum doar patriarhul ar trebui să aibă o gîndire ortodoxă, la restul devine după facultăți. Sau poate că doar așa le place unora, să aibă mintea tulburată. Și poate că Georgescu nu este nici foarte logic, dar asta poate fi o calitate: poate să însemne că este supralogic. Pentru că și iubirea este supralogică. Prin urmare, Georgescu ne reprezintă doar pentru că ne iubește. Poate că mai iubește și alte lucruri care nu ar trebui iubite, precum puterea, poate că ne iubește rău, toxic, posesiv, manipulator, dar nu contează. Important este că ne iubește, iar asta ne face să ne dăruim din nou unii altora și cu toții Lui. Lui Călin Georgescu.

Pentru creștinii care continuă să susțină că Georgescu este creștin și providențial, un om cu mintea limpede, deci o alegere obligatorie, iată mai jos cîteva informații revelatoare:

 

„Într-o lume în care mișcarea corpului și fluxul invizibil al energiei s-au transformat în ritualuri cotidiene, Cristela Georgescu apare ca o figură emblematică, o regină a manifestării fizice și spirituale. În spatele gesturilor aparent simple – un dans, o mișcare, o palmă aplicată cu grijă pe propriul trup – se dezvăluie o filosofie ce pare să îmbine o cosmologie intuitivă cu promisiunea vindecării absolute. Formula ei? O ecuație aproape mistică: „energie + sânge + palme iubitoare = resetare completă”.

Această viziune, deopotrivă practică și metaforică, rezonează cu un public captiv de pe internet, unde bucuria holisticilor se transformă într-o adevărată celebrare. În spațiul virtual, dansul doamnei Georgescu devine mai mult decât o simplă performanță fizică – este o invitație de a participa la un ritual colectiv al revitalizării. Dar nu oricum: palmele aplicate pe corp trebuie să fie „iubitoare”, un gest care sugerează reconcilierea între sine și propriul trup, un gest ce reabilitează ideea de îngrijire personală ca expresie de tandrețe.

În umbra acestor mișcări captivante, soțul său, domnul Călin, evocă retoric imagini ale poeților naționali – Eminescu, Goga și Blaga – lamentând pierderea poeziei în vremurile moderne. Și totuși, energia Cristelei pare să recupereze această poezie în alt fel, tradusă în stihuri simple, dar memorabile:

«Cristela, Cristela, în pași de magie / Transformă dansul în terapie!».

Astfel, dansul doamnei Georgescu transcende limitele unei simple activități fizice și devine o narațiune în sine, o poveste despre corp, vindecare și creație poetică, în care fiecare palmă „iubitoare” bate ritmul unei noi forme de existență.

(Sursa video: «Cristela Georgescu - Împuterniciri» / YouTube)

 

https://www.facebook.com/richard.constantinescu.9/videos/%C3%AEntr-o-lume-%C3%AEn-care-mi%C8%99carea-corpului-%C8%99i-fluxul-invizibil-al-energiei-s-au-trans/3900792630203404/

 

„Doamna Cristela, cunoscută pentru apelurile sale adresate „mamelor carpatine”, și-a invitat soțul, după ce a ascultat glasul din „telefonul Poporului”, la un dialog transmis în direct pe canalul său de YouTube. Dialogul a început cu referiri la o presupusă „campanie-Chemare” și la ideea că „suntem conștienți că această Lucrare nu este a noastră, nu este despre noi, ci despre Biruința Adevărului și a Iubirii, adică a lui Dumnezeu”. Tonul solemn încerca să transmită firescul situației: „Intrăm așa, amândoi, în direct, și vedem ce curge prin noi”. Apoi, declarațiile au virat spre idei precum „suntem unelte în mâna lui Dumnezeu” și „Dumnezeu lucrează în mod tainic”, culminând cu afirmația că „Poporul face ceva, din sufletul lui, pentru candidat” – o aluzie ambiguă la unicitatea demersului lor. A urmat soțul, Călin, cu un discurs grav, presărat cu expresii grandioase:

 

„se produce un salt în conștiință în momentul în care începe dialogul”;

„măreția Poporului Român”;

„un act de Trezire mare”;

„Poporul va conduce! Poporul va triumfa!”;

„Suveranismul este să înțelegi cine ești: Altarul din tine”.

 

Însă, din noianul de afirmații pompoase, unele merită citate integral pentru a ilustra redundanța și incoerența gândirii:

 

„Le este frică ca Poporul să preia comanda. Odată cu mine, nu eu, ci Poporul va avea putere. Marii voievozi ai țării noastre spuneau: «Ne ținem țara cu Poporul». Exact ce spun eu în Programul de Țară: democrație participativă. Este nevoie de Poporul Român în fiecare minut. Să ridicăm Țara la nivelul unei Chemări. Vom deveni un Nume în această lume. Suntem ceea ce suntem și nu vom fi decât ceea ce suntem. Este Legământul Veșnic, pe care l-am moștenit de la moși-strămoși.”

 

„Pacea este un lucru fundamental. Ni l-a adus Iisus Hristos. Trebuie să înțelegem fix ceea ce ne-a fost dat cu mare bogăție de către Dumnezeu: Pacea. Eu nu am văzut în această lume ca mistreții din nord să se lupte cu mistreții din sud, pentru teritorii... nu există așa ceva. Sau ciorile din vest cu ciorile din est... nu există așa ceva.”

 

„Toți trebuie să ne avem bine cu toți. Recunosc marea cultură și înțelepciune existente în Rusia. Sunt acuzat de treaba asta cu Rusia pentru că vorbesc cinstit și rostesc Adevărul față de toate națiunile. Știu foarte bine de unde a venit bolșevismul: de pe Wall-Street. Eu, ca președinte, trebuie să vorbesc cu toată lumea. Trebuie să vorbesc foarte bine cu Ungaria ca și cu Rusia. Sunt blamate, nu știu, pe bună dreptate, pe nedreptate, nu știu. Nu e treaba mea. Treaba mea este să aduc bunăstare și fericire Poporului Român. Și siguranță, și stabilitate. Poporul Român înțelege bine aceste lucruri. Înainte de '89, cărarea dintre vecini era bătută, acum este plină de buruieni.”

 

La un moment dat, Cristela intervine: „Deci, rusofil nu ești, mason nu ești, dar agent secret străin ești? Ești ceva ce nu știu? Spune-mi!”. Călin, cu calm și un zâmbet schițat, răspunde: „Nu... Sunt suflet din sufletul neamului meu, cum spunea Coșbuc. Sunt țăran, fiu de țăran și-atât. Punct. Sunt născut, nu făcut”. Și continuă: „Fraților, sunt ultimele momente ale politicului care a distrus această țară. O țară se ține cu Poporul. Eu vin ca o Călăuză: să vă arăt drumul. Vor veni oamenii care știu să taie lemnul drept, oamenii pământului, oamenii care iubesc acest pământ, care-l înnobilează prin munca lor. Sufletul acestui Neam a ieșit la suprafață. Sunt vremuri de o mare însemnătate. Simplul fapt că ne-am întrunit la o Chemare ne-a adus glasul străbunilor, întoarcerea la rădăcini, glasul lui Dumnezeu. Spiritele strămoșilor sunt vii. Ei nu sunt plecați, sunt doar duși”.

 

„Eu am vorbit de mareșalul Antonescu ca erou și de Corneliu Zelea Codreanu ca erou. Nimeni de pe suprafața pământului nu poate să vină să conteste istoria noastră. Tot ce înseamnă istorie rămâne în sufletele noastre și nu au cum să ne-o scoată de-acolo. Indiferent de câte statui vor dărâma, nu au cum să dărâme statuia din sufletele noastre.”

 

În cele din urmă, Cristela încheie apoteotic: „Mulțumim că ne înhorim cu toții, în această horă a Unirii, a acestei Chemări minunate! Nu uitați: toată această Mișcare este a noastră, a Poporului. Nu este despre un om, este despre România și destinul ei”.

(vezi integral la https://www.facebook.com/100002291005314/videos/610274495002409/?__so__=permalink)

 

 „Victoria i-a revenit unui individ acum intens mediatizat, al cărui nume îmi era cunoscut de pe vremea când apărea în videoclipuri improbabile, învăluit în fulgi de nea artificiali, livrând mesaje absurde cu o solemnitate neclintită. Îl știam și pe atunci, la fel cum îmi amintesc de soția lui, din vremea în care Sabrina era mică, iar eu studiam cu interes alimentația naturală, nașterea și alte teme conexe. În acele vremuri, nici nu bănuiam că acești oameni ar putea ajunge să simbolizeze o combinație de delir și influență colectivă. De ce m-a interesat totuși acest personaj? Dincolo de preocuparea firească față de viitorul acestui spațiu, interesul meu profesional m-a împins să îl analizez. În calitate de coordonator al unor discipline care explorează terapiile naturale, holismul, beneficiile mișcării și mecanismele gândirii umane, am considerat necesar să investighez acest fenomen – chiar și împotriva instinctelor mele de a evita un asemenea discurs mâlos. Am înțeles rapid că explorarea mai aprofundată a monoloagelor sale ar fi fost echivalentul unei scufundări în mlaștini din care n-ai putea ieși decât afectat și secătuit. În întâlniri trecute, am mai dat de oameni cu o retorică similară, personaje cu pretenții istorice sau metafizice savurate de publicul larg. Îmi amintesc de cineva care susținea cu seninătate că orașul Roman a dat numele Romei – o absurditate grandioasă, dar gustată de mulți. În aceeași categorie intră și domnul Georgescu, care, într-un dialog cu Daniel Roxin, susține că românii au precedat romanii, că au stăpânit vaste teritorii și că au oferit umanității invenții fundamentale. Discursurile sale sunt marcate de o juxtapunere haotică de nume și epoci: Domițian (51–96 d.Hr.) este plasat, fără ezitare, alături de Cicero (106–43 î.Hr.). Această încadrare neglijentă a personajelor istorice trădează o ignoranță flagrantă, dar pentru susținătorii săi nu pare să conteze. Ceea ce m-a intrigat cel mai mult a fost această combinație bizară: un individ elegant, normoponderal, sportiv, afișând siguranța neclintită a unui lider profetic. Fără întrebări, fără îndoieli, doar certitudini – împachetate într-un ton grav și livrate cu un aplomb autoritar. Discursul său nu este o invitație la dialog, ci un ordin de a înghiți, fără să crâcnești, „adevărul” său, fie el pe hârtie mototolită sau livrat sub formă de pseudoștiință. Mă uit cu tristețe la succesul său, și nu mă interesează că e un produs al TikTok-ului, al influencerilor sau al serviciilor obscure, ci la faptul că este o capcană perfectă pentru mințile neformate. Este un simbol al triumfului ignoranței împachetate în aparența cunoașterii, o întrupare a delirului cu pretenții mesianice, căreia îi cad pradă nu doar masele needucate, ci uneori și intelectuali, psihologi sau teologi care, paradoxal, jubilează la victoria lui. Nonsensul, despre care scria profesorul Brânzei, pe care l-am citat în textul de astăzi, a devenit o armă periculoasă, una care se infiltrează subtil în discursul public și otrăvește orizonturile culturale ale celor care o îmbrățișează fără să gândească.”

Richard Constantinescu. Vezi integral la https://www.facebook.com/100002291005314/videos/2005181019903609/?__so__=permalink