În ciuda declarațiilor erotice, suveraniștii nu prea au încredere în poporul român. Și nu au încredere pentru că nu-l cunosc. Nu se regăsesc în el așa cum poporul nu se regăsește în ei. Votul pentru AUR, SOS și POT este în mare măsură un vot care pedepsește abuzurile retoricii euro-atlantiste și ale celor din perioada pandemiei. Euro-atlantismul patologic a încurajat auro-naționalismul patologic și i-a înlesnit exercițiul manipulator, mai acoperit de realitate decît manipularea progresistă cel puțin în privința amenințării reale a ideologiei de gen și a politicilor identitare. Cu toate acestea, votul pentru suveraniști nu este un vot pentru o Românie ca soarele sfînt de pe cer, ci un vot împotriva colonizării României.
În egală măsură, progresiștii cunosc acest popor la fel de prost ca suveraniștii. Dacă segmentul progresist este surprins de victoria suveraniștilor, este pentru că și-o imagina mult mai mare, în timp ce nu-și făcea nici o iluzie cu privire la propriul lui eșec. Pentru orice progresist român este limpede că înfrîngerea constituie deznodămîntul inevitabil care-l amenință pe orice om perfect într-o lume de rebuturi umane: proști, nespălați, săraci.
Progresiștii se așteptau prin urmare că va fi preferat Baraba (Georgescu-Simion), așa cum și suveraniștii ar trebui să se aștepte ca poporul să nu fie pregătit nici măcar acum, după alinierea tuturor găurilor negre, pentru biruința legionară. Peste patru, respectiv cinci ani, va fi rîndul suveraniștilor să admită că poporul îl preferă pe Baraba (candidații progresiști) și că se va lepăda de reprezentanții neamului absolut în speranța că a găsit în sfîrșit niște candidați normali.
