sâmbătă, 21 decembrie 2024

Floriile Neamului Românesc: Intrarea lui Călin Georgescu în Ierusalimul duhovnicesc al României profunde

 


Pentru majoritatea ortodocșilor români de astăzi, Crăciunul se sărbătorește prin Intrarea la mall. Dar pentru ortodocșii practicanți, Crăciunul coincide anul acesta cu Intrarea lui Călin Georgescu în Ierusalimul spiritual al României profunde. Evenimentul este slăvit corespunzător de Irina Bazon prin cununile de salcie aduse în două texte recente, prin care descendența hristic-eminesciană a lui Călin Georgescu este stabilită prin invocarea unor autorități precum Mircea Platon și Ilie Bădescu (https://www.activenews.ro/opinii/Cauza-decaderii-partidelor-si-suprimarea-elitelor-organice.-Calin-Georgescu-presedintele-ales-din-elita-reprezentativa-a-romanilor-urmeaza-linia-lui-Eminescu-si-a-neamului-194103), respectiv printr-un exercițiu iconografic în care România profundă este pregătită pentru venirea salvatorului ei, nenumit ca atare în text, dar care poate fi ușor dedus din context (https://www.activenews.ro/fotografia-zilei/O-icoana-din-Romania-profunda-albumul-foto-Tanti-Elisaveta-al-fotografului-Andrei-Baciu-194112). Victima este de această dată nu doar normalitatea, ci și un om cinstit precum artistul Andrei Baciu, care nu s-ar fi așteptat probabil că firescul va putea ajunge vreodată să fie folosit într-un mod atît de nefiresc.

Cazul acesta relevă trăsături noi ale victimelor manipulării: nevoia disperată de credință a unora, credința greșită a altora se transformă de fiecare dată într-o credință tot mai puternică în cel care și-a oferit și descris propria credință odată cu motivațiile necesare. Cu cît credința devine mai puternică, cu atît afirmațiile sunt mai excesive, declarațiile mai ultime. Este depășit pragul cercetării, atenției, spiritului de prevedere. S-a ajuns la faza „mergem pînă la capăt indiferent ce se-ntîmplă”. 

Răul imens produs prin această spălarea psihologică și duhovnicească a minții a fost făcut deja, iar prin neimplicarea ei, Patriarhia este principala responsabilă pentru succesul lucrării de înșelare a credincioșilor (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/12/deplin-si-nedeplin-in-bor.html). După cum am mai spus, misiunea lui Georgescu dovedește mai ales prin aceste reacții că a fost un succes total, viziunea lui impersonală despre lume reușind să corupă decisiv mințile ortodoxe întemeiate mai mult în misterul lumii decît în realitatea Întrupării.