Serul experimental prezentat ca vaccin anti-covid a fost impus nu în virtutea unei eficacități și necesități demonstrate clinic, ci în virtutea credinței iraționale în Știință. În fața acestui abuz, credincioșii creștini au avut nu doar argumente de bun simț, ci și motive întemeiate teologic să vadă în substituirea obligatorie a credinței creștine cu o credință para-științifică și quasi-religioasă o lepădare efectivă de Dumnezeu. Întrucît nimeni din ierarhia ortodoxă din România și din mediul teologic universitar teologic nu a intervenit pentru a face minime precizări în privința acestei probleme, credincioșii au căzut victimă manipulatorilor și spălătorilor de creiere (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/12/spalatorii-de-creier.html), văzînd în pretinsele vaccinuri micro-organisme înzestrate cu tentacule și chiar pînă și pe Antihristul însuși. Aceste exagerări au decredibilizat total orice încercare de punere în discuție nu doar a vaccinului, ci mai ales a presiunii instituționale și sociale în vederea vaccinării obligatorii a întregii populații. Nu doar că ierarhia ortodoxă nu a făcut nimic pentru a împiedica prăbușirea unui număr mare de credincioși în diverse fundături conspiraționiste, dar nici măcar nu a încercat să-i scoată din aceste gropi comune în care credincioșii erau și sunt dirijați fără milă de site-urile și publicațiile ortodoxe „mărturisitoare”. Prin nepăsarea ei față de probleme grave cu care se confruntă credincioșii ortodocși, ierarhia ortodoxă demonstrează în fiecare zi și în fiecare clipă că este opusă păstorului cel bun care merge după oaia rătăcită, slăbită, bolnavă, orbită de călăuze necinstite și ținută captivă în online-ul ortodox fundamentalist.
La doar un an de la criza care, sub pretextul covid, a însemnat o încercare de înlocuire a credinței creștine cu cea în Știință, ortodocșii români sunt amăgiți cu o nouă credință falsă: credința în salvarea prin apartenența la neamul absolut demonstrată prin fidelitatea față de Salvatorul ei, dl Călin Georgescu. Aceiași lideri de opinie ortodocși (atît clerici, cît și laici) care îi amenințau pe credincioși că-și vor pierde mîntuirea dacă se vor vaccina cu serul anti-covid, îi amenință acum că își vor pierde mîntuirea dacă nu-l vor vota pe Călin Georgescu și pe candidații suveraniști (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/11/cine-nu-voteaza-cu-georgescu-si-aur-isi.html).
Credința tot mai confuză a românilor îi face să creadă tot mai ușor minciuni cu consecințe tot mai grave. De această confuzie este responsabilă în primul rînd ierarhia ortodoxă și în al doilea rînd intelectualii ortodocși, care s-au considerat fie prea smeriți pentru a interveni într-o chestiune care ține într-adevăr de autoritatea ierarhiei și clerului, fie prea calificați pentru a se apleca asupra unor inepții uluitoare. Nerăbdător să lupte și întotdeauna retras, intelectualul ortodox este un model de integritate și de curaj. Nu s-ar lupta decît cu Smaug, Saruman, Sauron sau Morgoth, dar nu îndrăznește pentru că nu vrea să-i ia locul lui Gandalf. Și atunci se luptă cu umbrele neomarxismului sau cu unii impostori din armata elfilor, corupți fie din vanitate, fie de avantajele concrete aduse de cunoaștere și statut.
Însă ierarhia, clerul, profesorii de teologie nu sunt vinovați doar pentru că au asistat nepăsători la degenerarea credinței în rîndul ortodocșilor din România. Ei înșiși au contribuit în mod direct la descompunerea credinței ortodoxe tradiționale și la înlocuirea ei cu o credință improvizată de fiecare individ după posibilități și nevoi. Ironia este că această credință deviantă, împărtășită astăzi de majoritatea ortodocșilor din România, s-a auto-asamblat din diverse elemente non-ortodoxe exact după modelul în care vaccinurile ARN mesager se auto-asamblează în mod spontan din diverse nanoparticule. Modelul bio-tehnologic și bio-politic este astfel aplicat cu succes și în religie, unde funcționează, cel puțin în ortodoxia românească, printr-un model bio-teologic care inversează prioritatea raportului om-Dumnezeu și trup-suflet în favoarea omului, respectiv în favoarea trupului.
Această prioritate a trupului este vizibilă în noua ortodoxie din România atît în preocuparea pentru sănătatea trupului prin atenție alimentară și pentru sănătatea sufletului prin armonie cu natura, dar și prin descoperirea neamului pur. Credința în neamul pur românesc este un reflex al credinței panteiste în cosmosul sacru: prețuirea pentru originea geto-daco-romană, ca și cea pentru Eminescu de altfel, ține de nevoia de participare la corpul sacru al neamului, care a înlocuit Trupul și Sîngele lui Hristos, ambele tipuri de încorporare fiind deopotrivă sfinte, cu precizarea că participarea la trupul sacru al neamului nu mai presupune medierea Bisericii. Neamul este un supra-trup mistic, din care Biserica, și anume Trupul mistic al lui Hristos, face parte. Neamul originar este o manifestare și o concentrare a cosmosului sacru și a energiilor comice, divine.
Dumnezeul fals din inima ortodoxului de astăzi se suprapune astfel cu icoana președintelui din inima lui. Georgescu este președintele inimilor românilor care cred în Dumnezeul din capul, din inima și din sufletul lor. Scopul spălării pe creier, după cum a arătat-o Orwell în 1984 și după cum a demonstrat-o în România succesul lui Georgescu, nu este robotizarea omului, ci transformarea inimii lui. Comentariile discipolilor lui Georgescu oferă o manifestare de emoție pură. Contrar convingerii preotului Baștovoi (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2024/12/spalatorii-de-creier.html), spălații pe creier nu vorbesc în grafice, și lozinci preluate din mass-media. Cu toții nu fac decît o neîncetată declarație de iubire, iar în locul unei scheme atașează emojiuri cu inimioare și mîini împreunate în rugăciune.
Lovitura ortodoxă de stat a fost dată în BOR cu ani în urmă, încă de cînd spiritualitatea ortodoxă a fost înlocuită cu binecuvîntarea ierarhiei ortodoxe cu o spiritualitate New Age prin forma dezvoltării personale, a dezvoltării stimei de sine și a mindfulness-ului. După un timp îndelungat în care pe locul lui Hristos, Împăratul inimii ortodoxe, nu au stat decît hristoși imaginari concepuți de credincioșii ortodocși abandonați de clerul ortodox în voia călăuzelor mincinoase, acum a fost adus în sfîrșit președintele inimii, Călin Georgescu.