În noua sa funcție de fost purtător de cuvînt al Patriarhiei Române, dl Vasile Bănescu critică recent situația actuală pe baza unor argumente construite prin minciuni prin omisiune (https://hotnews.ro/vasile-banescu-mesaje-dure-in-care-denunta-batjocorirea-revolutiei-si-a-mortilor-ei-totul-in-ranjetele-populismului-analfabet-tradator-aproape-triumfator-1867380). Astfel, atunci cînd afirmă că „instituții esențiale ale democrației [sunt] batjocorite în direct de violență nu doar verbală, de abjecție sfidătoare, de golănie cu pumnul amenințătoare”, dl Bănescu omite modul scandalos prin care Constituția a fost încălcată de actuala putere prin anularea alegerilor prezidențiale. În plus, în ultimii zece ani regimul Iohannis ne-a oferit suficiente momente de golănie prin chiar persoana președintelui Iohannis (faza cu „ghinion!”, paltonul aruncat pe mașină și tratarea cu dispreț a lui Viktor Orban fiind doar cîteva exemple), după cum dl Bănescu omite nepermis extazul înjurăturii care a unit elita intelectuală, clasa de mijloc și mahalaua (https://www.contributors.ro/injuratura-care-ne-une%C8%99te/).
În afară de faptul că astfel de omisiuni pun în discuție dreptul moral al dlui Bănescu de a declara populismul ca fiind „moralmente repetent”, și dincolo de faptul că tonul intervenției domniei sale se regăsește în chiar „populismul urlător” pe care-l deplînge, este important de subliniat că felul în care dl Bănescu vede în populism o expresie a răului este necinstit, caracterul „rău” al populismului fiind demonstrat în viziunea dlui Bănescu de atitudinea antieuropeană, deci de ceva care este „antiromânesc, agramat, urlător, troglodit și violent”. În dorința sa de a stabili o continuitate între victimele comunismului, cele de la Revoluția din 1989, elita intelectuală și segmentul pro-occidental, pe de o parte, și totalitarismul comunist și noul curent suveranist, pe de alta, dl Bănescu abuzează de retorică chiar mai mult decît liderii populiști. O doctrină politică este antiromânească atunci cînd cedează sau vinde teritoriul, bunurile, resursele, cetățenii României în beneficiul altei sau altor puteri. Lucrul acesta s-a întîmplat constant în România de 35 de ani și el nu a fost făcut de populiști, ci de politicile liberale aplicate de toate partidele aflate la putere în tot acest timp. Acesta este unul dintre motivele care explică ascensiunea forțelor suveraniste din ultimii ani, care se folosesc de troglodiți doar pentru a ajunge la putere, este adevărat. Însă dacă în România s-au înmulțit troglodiții, nu este vina populismului. Populismul nu vine să-i ridice doar din șanțul, din canalele, din mizeria materială și intelectuală în care tot mai mulți români au ajuns din cauza partidelor și politicilor pro-occidentale din România post-comunistă; vine să-i ridice mai ales din deznădejde, din umilință, din împăcarea cu gîndul că ei nu înseamnă nimic pentru că sunt niște nimeni. Nu știm nici acum cine a tras în decembrie 1989, dar știm foarte bine cine a tras în români începînd cu 1990 pînă astăzi. Nu m-ar surprinde să aflu că este vorba despre aceiași oameni.
Apelul la emoție, generalizarea excesivă, abordarea selectivă și părtinitoare demonstrează doar intenția de a ascunde adevărul. Însă acest efort este complet inutil cînd minciuna a devenit evidentă. Așa s-a întîmplat și în ultimele zile ale comunismului, cînd românii se săturaseră pînă și de bancurile despre comunism. Minciuna și mincinoșii deveniseră de nesuportat. Cu siguranță, pentru unii dintre liderii comuniști din decembrie 1989, protestatarii nu erau decît niște indivizi troglodiți și violenți.
