Un pom bun nu-și propune să facă fructe bune, nici cel rău să facă fructe rele. Nici unul dintre ei nici măcar nu-și propune să facă fructe. A rodi, în bine sau în rău, ține pur și simplu de modul lor de a fi, de firea lor.
Este adevărat că omul căzut este un pom rău care-și propune să facă fructe bune. Tocmai prin această intenție se dezvăluie conștiința căderii sale și totodată încercarea de a o ascunde. Dar a face fructe bune nu ține de bunele intenții. Pomul bun nu are intenții bune, ci intenții firești. Oricît de bune ar fi, intențiile sunt întotdeauna otrăvitoare în pomul rău. Dacă pomul bun își primește solul și rămîne în el, pomul rău își creează un sol rău, care nu împiedică rodirea, ci doar otrăvește roadele. Semințele fructelor pomului rău sunt minciuna, viclenia, necinstea și moartea. Roada pomului rău asigură continuitatea căderii.
De fapt, doar aparent intențiile pomului rău pot fi bune. Înăuntrul lor, ele conțin semințele căderii, iar acest fapt este confirmat în mod tragic exact în cazul procesului care poate schimba totul, și anume botezul creștin. Majoritatea părinților care-și botează copiii nu vor ca prin botez copiii lor să devină pomi buni din pomi răi, ci doar să primească, în virtutea „magiei” botezului, fructe bune de-a lungul întregii lor vieți, în ciuda răutății lor. Prin intenția lor aparent bună, dar esențial coruptă, părinții căzuți împreună cu o preoțime vicleană și lașă le imprimă copiilor o atitudine parazitară față de pămîntul bun în care au fost sădiți prin botez. În măsura în care cei botezați adoptă această atitudine, roadele lor devin rele în mod diferit de roadele rele ale pomilor răi: vor fi lipsite de gust, necoapte, stricate. Vor fi rele pentru că vor fi înșelătoare și de aceea mult mai dăunătoare decît roadele pomilor răi, care sunt cunoscuți și evitați de cunoscători.
