Unii oameni au suflet, alții nu. Doar oamenii cu suflet știu exact care sunt oamenii cu suflet și cei fără suflet, dar putem presupune că oamenii cu suflet sunt în general oamenii cu sentimente frumoase și delicate. Ei au aceste sentimente doar față de lucrurile și ființele frumoase și delicate, de obicei neajutorate și cu siguranță nevinovate. Pentru oamenii cu suflet, toate ființele frumoase și delicate, neajutorate și nevinovate, de la păsări și flori la căței și pisicuțe și de la bebeluși și bătrîni singuri la îngerași, au suflet. Chiar și unii adulți au suflet în măsura în care au sentimente frumoase și delicate față de lucrurile și ființele frumoase și delicate, neajutorate și nevinovate, în timp ce nu au nicio milă față de lucrurile și ființele lipsite de suflet, rele, nepăsătoare și egoiste.
Din fericire, lumea românească este o lume plină cu oameni cu suflet și cel mai probabil așa își explică ei motivul pentru care Dumnezeu amînă sfîrșitul. Întrucît noii ortodocși din România au mai mult suflet decît heterodocșii și decît vechii ortodocși, nimeni nu este atît de lipsit de suflet încît să le spună celor care nu au decît aiureli în cap că omul nu este chemat să aibă grijă de animale pentru că animalele ar avea suflet, ci pentru că omul are unul. Și de aceea, doar omul poate să răspundă, pentru ce a făcut cu el și cu cei pe care i-a avut în grijă, pe unii doar pentru că i-a întîlnit la un moment dat, cu propriul lui suflet.
