Oamenii cu suflet (https://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/2026/02/oameni-cu-suflet.html) identifică existența sau prezența sufletului în funcție de ce simt ei. Oamenii cu suflet au un simț special, simțul sufletului. Asemenea cîinilor și altor animale de companie, ei simt cine are suflet și cine nu. Dacă le spui că raportarea lor la suflet este greșită într-un mod foarte periculos pentru ei, te ignoră după ce în prealabil te-au clasificat drept un om lipsit de suflet. Ei sunt de altfel hotărîți să ignore și creștinismul dacă îndrăznește să le contrazică sentimentele. Dar acest lucru este exclus în noua ortodoxie românească, care, de cînd a fost redefinită de Patapievici ca „un mod de a fi, un fel de a simți și de a te mișca, un mod de a răspîndi și unul de a primi miresmele, un mod de a fi în legătură cu lumea” (Politice, 2002, p. 227), se acomodează cu toate modurile de simțire ale oamenilor.
De fapt, după cum sugeram și în textul postat anterior, oamenii cu suflet pot ajunge în situația de a-și împuțina sufletul atunci cînd îl reduc la un organ de simțire. În realitate, sentimentalismul este o afecțiune a sufletului la fel ca nepăsarea cronică și ambele boli pot fi cu ușurință folosite de cel rău, după cum o demonstrează confruntările dintre taberele de diferite orientări ideologice, diferențe corespunzătoare unor moduri specifice de a simți lumea.
În condițiile în care preoțimea și ierarhia ortodoxă nu intervin pentru a lămuri confuziile grave pe care sunt întemeiate convingerile religioase ale credincioșilor, nu este de mirare că în dialogurile directe și în cele din online, oamenii se încurajează reciproc să-și pună sufletul în pericol fie doar și prin atrofierea lui. Ironia tragică este că tocmai oamenii care par cei mai sufletiști sunt de fapt cei mai înclinați să-și pună în pericol propriul suflet și pe cel al altora pentru lucruri cu totul inferioare, dar care sunt transformate în lucruri superioare prin acest împrumut sufletesc deosebit de riscant.
