Incompatibilitatea bună este cea care în esență este compatibilă, precum relația dintre credința ortodoxă și credința legionară, asociere sau identificare niciodată condamnate explicit și public de Patriarhia Română. Faptul că Patriarhia condamnă violența nu implică neapărat o condamnare a Mișcării Legionare, ci, cel mult, condamnarea violențelor membrilor acesteia, violențe care de altfel pot fi atenuate și chiar justificate prin invocarea contextului istoric.
Incompatibilitatea rea este cea incompatibilă, precum relația dintre credința ortodoxă și credința în iubirea universală, necondiționată și nelimitată sau devine incompatibilă de-abia după ce organele legii își fac datoria și îi arestează pe clericii pedofili sau/și violatori, tolerați și chiar protejați de superiori pînă în instanță (https://beta.dela0.ro/au-tolerat-forurile-bor-cazul-visarion-alexa/).
Iată un exemplu de incompatibilitate rea:
„Oricât ar fi de susținute de legile oamenilor, parteneriatul civil și «căsătoria» între persoanele de același sex sunt împotriva legii lui Dumnezeu și total incompatibile cu învățătura de credință ortodoxă.
Un creștin practicant nu poate susține vreodată astfel de demersuri și are îndatorirea sfântă de a mărturisi, precum este îndemnat de Scriptură: «drept aceea, având Arhiereu mare, Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ținem cu tărie mărturisirea» (Evrei 4, 14).” (https://www.facebook.com/adrian.agachi.3/posts/pfbid0jzZAGYtumRNRtjgiMU3gmrSE5r4e8RBX7ZBTE9ZAWuhopEGtj6Pzq1MrFpwrwEAAl).
Dincolo de faptul că politicienii români care susțin avortul la cerere și legiferarea unor relații potrivnice legii lui Dumnezeu au fost invitați pe locurile de onoare la solemnitatea sfințirii Catedralei Neamului (fapt suficient pentru a pune în discuție compatibilitatea BOR cu legea lui Dumnezeu), gestul pr. Adrian Agachi, purtătorul de cuvînt al Patriarhiei Române, de a sublinia caracterul necreștin al relațiilor homosexuale prin imaginea lui Lot și a familiei sale părăsind Sodoma cuprinsă de flăcările pedepsei divine este satisfăcător pentru toți creștinii străini de creștinism, de la cei din noua BOR la cei din „Biserica” LGBT (https://www.scena9.ro/article/sunt-sigura-ca-asta-ar-face-isus-pentru-oamenii-care-se-iubesc-interviu-cu-o-lesbiana-reverend-care-binecuvanteaza-cuplurile-de-acelasi-sex): creștinii ortodocși fundamentaliști își doresc ca iubirea lui Dumnezeu să-i ardă pe „incompatibili”, de preferință într-un spectacol public duminical, în timp ce creștinii progresiști sunt pregătiți să demonstreze public cum iubirea lor infinită va stinge flăcările urii, dezbinării și fricii.
Pe lîngă alte aspecte asupra cărora nu mă pot opri acum, rețin doar că hotărîrea ierarhiei ortodoxe de a înteți focul la cazanul în care-i ține pe credincioși este un semn clar de pierdere a lucidității și abilității diplomatice care au caracterizat-o pînă nu demult, un început de panică determinată de amenințarea economică imediată cauzată direct de criza economică și demografică și indirect prin pierderea credincioșilor, care, oricît de confuzi, contau prin simplul lor număr. Încurajată pe de altă parte de ascensiunea politică a naționalismului, Patriarhia Română pare înclinată să-și recupereze pierderile prin radicalizarea celor (tot mai) puțini deciși să se lase fierți în cazanul ortodox după ce au acceptat două decenii să fie păstrați într-o stare de crioconservare spirituală totală în camerele frigorifice ale noii BOR. Astfel, prin scopuri și intenții incompatibile cu învățătura creștină, noua ortodoxie servește culturii morții chiar în timp ce-și afirmă dedicarea față de cultura vieții.