Nu găsim oameni reali în viața reală pentru că ei există cu adevărat doar în mediul online, acolo unde fiecare dintre noi este un supererou în virtutea superputerilor noastre demonstrate prin like-uri, emoji și blocări.
De-abia cînd cineva are ceva de apărat se vede omul din el. Cu cît ceea ce este apărat este mai valoros, cu atît omul care îl apără este mai mare. Nicăieri nu este acest om mai mare, deci mai vizibil, decît pe rețelele de socializare, acolo unde își apără sufletul său depersonalizat, care se regăsește și se salvează în sufletul mare al naturii (revelat de peisajele naturale și de privirea cățelușilor, copilașilor și a altor îngerași), al neamului absolut sau în cel al societății civile. În absența internetului, acestei lucrări spirituale tehnoreligioase i-ar fi lipsit confirmările încurajatoare și individul s-ar fi pierdut în izolarea ignorată sau evitată de ceilalți a propriei demențe.
Cea mai cruntă tortură în iad constă în suspendarea accesului la internet, rezervat doar oamenilor buni ca noi din raiul virtual la care suntem de altfel conectați și pe care-l accesăm încă din această viață supereroică.
