Educația pentru mediu din școală nu este singurul mijloc de manipulare eco-psihologică (https://www.frontiersin.org/journals/education/articles/10.3389/feduc.2025.1657999/full). Conceptul de identitate ecologică este plantat în școală și ajutat să se dezvolte prin presiunea socială exercitată de rețelele de socializare, mass-media și industria de film. Aparent, acesta ar părea un lucru bun în măsura în care servește cultivării unei responsabilități pentru natură. Sunt însă motive să presupunem că el este folosit de fapt în scopuri politice întunecate, legate mai puțin de preocuparea pentru mediu și mai mult de îngrijorarea pentru gestionarea resurselor în condițiile actualei populații a lumii. Cred că ar trebui să avem în vedere un astfel de program malefic cu atît mai mult cu cît cel puțin în Occident, acolo unde conștiința ecologică a fost dezvoltată mai devreme decît la noi și cu seriozitatea lor caracteristică, conștiința ecologică se manifestă deja prin sentimentul de eco-vină (Eco-Guilt) și printr-o anxietate ecologică (Eco-Anxiety) întreținută constant și cu abilitate.
Din filmele eco-apocaliptice care exploatează această nouă trans-personalitate ecologică (noutatea fiind susținută oportunist și în cadrul noii BOR prin diverse intervenții genetice asupra înțelegerii patristice a persoanei), am descoperit trei scenarii de bază: 1.) o categorie privilegiată abandonează planeta muribundă și colonizează o planetă străină prielnică vieții; 2.) o mînă de norocoși supraviețuiesc unui dezastru planetar, iar Pămîntul se resetează singur; 3.) o categorie privilegiată reduce sistematic marea masă a populației sub diferite pretexte, inclusiv prin expedierea ei spre pretinse destinații galactice fericite, doar pentru a-și asigura o viață altfel tot mai precară pe Pămînt.
Pînă acum nu am întîlnit scenariul în care populația este convinsă să se sinucidă pentru binele mai mare al unora care ar merita mai mult să trăiască decît, să spunem, cei care nu muncesc. Sau care au un handicap fizic sau mintal. Sau care nu sunt puri dintr-un anumit punct de vedere. Asocierea sfîrșitului lumii cu propriul sfîrșit (https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/35969891/) și „umanizarea” eutanasiei și a sinuciderii asistate ca formă de responsabilitate și iubire față de cei din jur poate că ar trebui să ne facă să avem în vederea tocmai acest al patrulea scenariu.
