Vești bune: în România, populația a ajuns la cel mai scăzut nivel al natalității și la cel mai ridicat nivel al mortalității din istorie!
Deși lumea mimează îngrijorarea la auzul acestei vești, în realitate mulți o văd ca pe un semn bun, după cum se poate constata din comentariile cititorilor unui articol recent despre viitorul demografic sumbru al României (https://www.contributors.ro/tabloul-demografic-al-romaniei-in-anul-2025-o-scadere-naturala-a-populatiei-de-94-mii-locuitori/). Mai puțini oameni înseamnă pentru majoritatea o competiție mai redusă pentru resurse, deci o viață mai bună și mai ușoară pentru fericiții supraviețuitori.
Ne imaginăm că o lume atît de iresponsabilă precum cea din filmul Don’t Look Up este posibilă doar în SUA, cînd de fapt trăim în mijlocul ei și cel mai probabil suntem parte din ea. Nici unul dintre personajele din film nu a înțeles că planeta oricum era epuizată și în pragul unui dezastru total, motiv pentru care naveta spațială prevăzută cu camere criogenice fusese deja pregătită cu multă vreme înainte de vestea apariției cometei. Aceasta înseamnă că impactul devastator al cometei nu schimba nimic în soarta Pămîntului, ci doar grăbea un deznodămînt oricum iminent și inevitabil.
Același lucru se întîmplă și în cazul nostru: textul profesorului Ghețău vorbește în termenii cei mai gravi despre situația demografică a României de astăzi:
„Imaginea este extrem de negativă […] Situația cea mai gravă, […] un nivel periculos chiar amenințător pentru viitorul populației […] Perspectivele demografice indică depopulare accelerată […] dimensiunea dezastrului demografic […] întrebarea asupra viitorului acestor populații are un singur răspuns, depopulare masivă și accelerată fără o redresare excepționala a natalității și mortalității […] O mare noutate în anul 2025 este faptul că pentru prima dată în istoria demografică a țării in timp de pace nu se cunoaște numărul anual al divorțurilor […] Poziția României în UE-27 după nivelul speranței de viață al întregii populații este [...] departe, cu 5 ani de nivelul mediu în UE […] depopulare accentuată […] perspectivelor dramatice care se întrevăd…” (subl. în original)
În film, Cometa Dibiasky, clasificată drept o cometă „ucigașă de planete” („Planet Killer”, așa cum poate fi în realitate oricare din majoritatea celor aproximativ 30.000 de asteroizi din apropierea Pămîntului), vine în momentul în care oamenii distruseseră deja planeta și acceptaseră să fie distruși mintal de același complex mediatic care combină divertismentul cu religia, știința, politica și economia atît la nivelul puterii, cît și la nivelul opoziției.
În mod similar stau lucrurile și în privința cometei demografice, făcută mai vizibilă tocmai de măsurile luate de autorități: imigrație masivă de populație asiatică pentru atenuarea impactului. Dar dacă România nu mai este de multă vreme un stat, o țară și o națiune, ci doar un teritoriu administrat de autoritățile franco-germane, dacă populația românească conștientă de rădăcinile ei a dispărut, atunci de ce depopularea României ar însemna ceva, bun sau rău, pentru o populație care nu se teme decît de căderea internetului? La fel ca în film, sfîrșitul lumii s-a produs deja pentru români, doar că unii refuză să o creadă, sperînd într-o minune sau retrăgîndu-se pe veșnicele plaiuri mioritice, în timp ce alții încearcă să se folosească de el, folosind imaginea neamului dispărut fie ca pe o promisiune, în cazul naționalismului, fie ca pe o amenințare, în cazul noului eurocentrism antitrumpist.
În tradiția clasică, cunoașterea era asimilată vederii adevărate. A cunoaște însemna a vedea, a recunoaște și a înțelege adevărul. Dar eliminarea adevărului, performanță definitorie pentru modernitate, inversează corespondența dintre cunoaștere și vedere, astfel încît acum modernul consideră că ajunge să cunoască exact în măsura în care nu vede nimic, dar își poate imagina orice. În acest sens, filmul Don’t Look Up este revelator în mod special, fapt care poate fi confirmat în toate aspectele vieții în care adevărul poate amenința confortul, imaginar la rîndul lui, al cunoscătorului modern. Teama modernului nu este că adevărul ar putea fi posedat de om, cum înțeleg din textul unui teolog ortodox, care avertizează cu o preocupare tipic modernă asupra riscului de a-l ști prea bine pe Dumnezeu (https://ioanflorin.wordpress.com/2026/02/21/izgonirea-este-inceputul-intoarcerii-2/), ci că adevărul ne-ar putea lua în stăpînire odată ce l-am vedea și l-am recunoaște ca ceea ce este.
În concluzie, atît cei cuprinși de optimism la aflarea veștii despre cometa demografică, cît și cei care o urmăresc cu îngrijorare pot fi cel mult curioși în legătură cu ceea ce urmează să se întîmple. Însă lucrurile importante pe care le-ar putea distruge au fost distruse deja, de noi sau cel puțin sub ochii noștri chiar în timp ce ne străduiam să privim în altă parte. Ce-a fost mai rău, adică adevărul, a trecut!
